OFICIAL | Un nou transfer la U Craiova 1948! Jucătorul format la Ajax, cu aproape 100 de meciuri în Eredivisie, a semnat
articol scris de Digi Sport14.08.2021, 22:56
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
U Craiova 1948 a anunțat transferul extremei dreapta Terell Ondaan (27 de ani), un jucător care a fost legitimat ultima oară la formația Grenoble, din liga a doua franceză.
OFICIAL | Un nou transfer la U Craiova 1948! Jucătorul format la Ajax, cu aproape 100 de meciuri în Eredivisie, a semnat
Ondaan, care poate juca și ca atacant central, a fost împrumutat în ultimul sezon în Olanda, la NEC Nijmegen, iar în această vară s-a întors la Grenoble, unde a bifat două partide oficiale, ultima pe 7 august.
Atacantul s-a născut în Olanda, dar are origini în Guyana, națională pentru care are și trei meciuri la echipa de seniori. Ondaan a fost crescut de Ajax, însă nu a bifat niciun meci pentru prima formație. În schimb, are 98 de meciuri în Eredivisie, campionat în care a marcat patru goluri și a oferit cinci pase decisive.
"Terell Ondaan, jucător ce a evoluat până în prezent pentru formatia Grenoble, în a II-a ligă franceză, a fost transferat de Știința!
Terell este un fotbalist polivalent. Joacă pe postul de atacant, cât și pe cel de extremă.
Este un jucător format la Ajax Amsterdam, evoluând în prima ligă olandeză, în peste 100 de meciuri oficiale, înscriind de 4 ori pentru echipe precum NEC Nijmegen, PEC Zwolte si Excelsior Rotterdam.
De asemenea, are 84 de meciuri în a doua ligă olandeză, unde a înscris de 27 de ori, și 30 de meciuri în a doua ligă franceză, marcând 3 goluri, toate aceste evoluții culminând cu 3 selecții la echipa națională a Guyanei.
Bine ai venit, Terell!", a transmis U Craiova 1948.
Anunțul transferului a fost făcută de echipa lui Adrian Mutu la doar câteva ore după meciul dintre U Craiova 1948 și Chindia Târgoviște, scor 0-0.
În această vară, U Craiova 1948 i-a mai transferat pe Armin Gremsl, Sorin Bușu, Benjamin Van Durmen, Juan Bauza, Pedro Machado, Samuel Asamoah, Mamadou Bagayoko, Marko Gajic, Hugo Vieira, Vlad Achim, Sekou Sidibe și Dominik Kovacic.
Etichete: ajax , u craiova 1948 , terell ondaan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții