OFICIAL - Darius Olaru a semnat cu FCSB! Lovitura dată de Becali pe piaţa transferurilor
20.05.2019, 19:03SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Aşa cum Digi Sport te-a anunţat în exclusivitate, Darius Olaru e al treilea transfer al FCSB. Mijlocaşul a mers în această după-amiază la palat, unde a semnat contractul.
După Claudiu Belu (25 de ani), de la Astra, și Răzvan Oaidă (21 de ani), de la FC Botoșani, vicecampioana a rezolvat şi transferul lui Olaru. Monitorizat de mult timp - inclusiv Mihai Stoica a mers la meciuri să îl urmărească - mijlocaşul va ajunge în lotul roş-albaştrilor pentru 600.000 de euro. Asta deşi iniţial se vorbise despre o sumă de 700.000 de euro.
În plus, în contract nu se va stipula și o clauză potrivit căreia la revânzare medieșenii vor primi 5% din suma de transfer, aşa cum se discutase iniţial.
"Noroc, copile! Te iubesc şi sunt mândră de tine. Darius Olaru a semnat cu FCSB", a scris agentul jucătorului, Anamaria Prodan, pe Instagram.
Darius Olaru era dorit și de Craiova și CFR
Becali nu a fost singurul care-l voia pe tânărul mijlocaș ofensiv. Edi Iordănescu a anunțat că alte două echipe s-au interesat de serviciile jucătorului său.
Din câte se pare, echipele care doreau să-l ”fure” celor de la FCSB pe Olaru erau Craiova și CFR. Acestea erau dispuse să crească oferta, deoarece mijlocașul este un jucător eligibil pentru naționala U 21, iar din sezonul următor din Liga 1 cluburile vor fi obligate să folosească în primul "11" doi jucători U 21. Totuşi, relaţiile excelente dintre FCSB şi Gaz Metan, posibilitatea ca Edi Iordănescu să vină la echipa lui Becali, dar şi dorinţa jucătorului au cântărit decisiv.
”Știu că FCSB îl monitorizează, dar eu am vorbit cu alte două cluburi din play-off. M-au întrebat despre el, despre caracterul lui, despre cum se pregătește, despre ce pretenții ar avea Mediașul. Darius nu este încă un jucător definit, el este încă tânăr și este în dezvoltare.
Având în vedere și regula U 21 și faptul că astfel de jucători tineri și valoroși sunt căutați de toate echipele, prețul său va fi mai crescut”, a spus Iordănescu, la Pro X, săptămâna trecută.
31 de meciuri, 3 goluri și 5 pase de gol are Olaru pentru Medias, în acest sezon, în toate competițiile.
900.000 de euro este cota de piață a lui Olaru, conform transfermarkt.com.
Etichete: fcsb transfer , darius olaru , olaru fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții