Exclusiv "O să auziți de FCSB în sferturi". Gigi Becali, mesaj războinic după egalul cu Universitatea Cluj
articol scris de Digi Sport20.02.2024, 07:55
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Luni seara, FCSB a remizat cu Universitatea Cluj, scor 0-0, în ultimul meci din cadrul etapei cu numărul 26 din SuperLiga.
În acest moment, FCSB se află la 7 puncte distanță de Rapid, ocupanta locului doi în clasament.
Gigi Becali: "Campionatul e deja acaparat"
În ciuda pasului greșit făcut de FCSB, Gigi Becali continuă să își păstreze entuziasmul. Afaceristul din Pipera consideră că elevii lui Elias Charalambous se îndreaptă cu pași siguri spre câștigarea campionatului, mai ales că jocul echipei îi dă speranțe.
Mai mult, Becali este de părere că FCSB va impresiona și în Europa și va ajunge în fazele superioare din Champions League, în noul sezon.
"Ei pot să facă ce vor, campionatul e deja acaparat. O să vedeți. Cel puțin 10 puncte vor fi la final. Nu ai văzut cum joacă echipa, dintr-una. La anul, pe vremea asta, o să auziți de FCSB în sferturi. Digi să cumpere Liga Campionilor, că o să fim în sferturi. Eu zic că așa vreau. Hai, Domnul să vă ajute!", a spus Gigi Becali, la Fotbal Club.
Gigi Becali: ”V-am spus eu că nu am emoții?”
Gigi Becali (65 de ani) nu este supărat de acest semieșec și spune că echipa sa nu a fost în plenitudinea forțelor pe Cluj Arena. În afara celor care au lipsit, din varii motive, finanțatorul susține că liderul a avut probleme medicale și în formula de start.
”Deși am avut 5 jucători răciți, absenți, am dominat jocul, tot meciul. Eu sunt mulțumit. Eu sunt mulțumit de 7 puncte. Eu nu v-am spus că nu am nicio emoție?
Pentru că am echipă. Erau cinci jucători răciți pe teren, acum nu-i mai știu.
A fost și Coman, Olaru, Tavi. Tavi azi s-a simțit rău. A fost și Șut, jumătate din echipă. Răciți. Coman nu și-a revenit încă. Cinci zile a luat antibiotic”, a spus Becali, într-o intervenție în direct, găzduită de emisiunea Fotbal Club.
Etichete: gigi becali , superliga , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții