Exclusiv ”Nu cred că sunt 5-6 ca el în România!” Veteranul din SuperLigă care ”strălucește” la 38 de ani
articol scris de Digi Sport10.12.2023, 17:30
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Rapid s-a văzut învinsă de Voluntari cu scorul de 1-2 în etapa cu numărul 19 din SuperLiga României.
Voluntari a produs surpriza și s-a impus în Giulești după reușitele lui Adam Nemec și Ricardinho din minutele 66 și 73, în timp ce pentru Rapid, Jayson Papeau a reușit un gol de excepție în minutul 82.
Adam Nemec l-a uimit pe Ilie Poenaru
Adam Nemec (38 de ani) a sosit în România în 2016, când a semnat cu Dinamo. Atacantul slovac a ajuns la Voluntari în vara anului 2021, iar de atunci a jucat 95 de partide pentru ilfoveni, perioadă în care a reușit 22 de goluri și nouă pase decisive. După ce a deschis scorul împotriva Rapidului, Nemec a ajuns cinci goluri marcate în acest sezon competițional.
Antrenorul ilfovenilor, Ilie Poenaru, a avut o intervenție la Digi Sport în cadrul emisiunii Liga Digi Sport, iar, printre altele, acesta s-a declarat impresionat de modul în care continuă să se pregătească Adam Nemec, chiar și la vârsta de 38 de ani.
”De când antrenez, nu am văzut un profesionist ca Nemec și mă refer la vârstă aici. Nu cred că sunt 5-6 ca el în România. Dacă îi vedeți cum se antrenează, vin cu 2-3 ore înainte la stadion și se antrenează de o manieră incredibilă, stau și după.
Sunt un exemplu pentru tinerii de azi care nu fac altceva decât să stea pe telefoane și nu se dedică cum trebuie fotbalului. Am jucători cu experiență de care sunt mândru că îi antrenez”, a declarat Ilie Poenaru pentru Digi Sport.
VIDEO cu rezumatul meciului Rapid - Voluntari 1-2
Soția lui Adam Nemec este ”Miss Slovacia” 2016
Galerie Foto
Ilie Poenaru a spus că a pregătit foarte bine partida din punct de vedere tactic
Ilie Poenaru (47 de ani) a devenit antrenorul echipei FC Voluntari în vară, iar antrenorul român face o treabă excelentă la club. Cu o echipă schimbată și întinerită față de sezoanele trecute, Ilie Poenaru a dus formația ilfoveană pe locul 9 în campionat după 19 etape și, cu 24 de puncte adunate este doar la două lungimi de o poziție de play-off.
Chiar dacă Rapid venea după eliminarea din Cupă și ratarea obiectivului, băieții lui Cristiano Bergodi nu au făcut o partidă bună cu Voluntari și nu și-au creat prea multe faze de poartă.
Ilie Poenaru a vorbit despre victoria cu Rapid, formație care este, probabil, victima lui preferată. Poenaru a câștigat ultimele cinci meciuri jucate împotriva lui Rapid, înregistrând victorii din poziția de antrenor al lui FC Voluntari, UTA Arad și Gaz Metan Mediaș.
”Nu am nimic cu Rapidul, din contră, e o echipă pe care o simpatizăm cu toții. Din păcate pentru ei am reușit să luăm cele trei puncte și asta e cel mai important.
Și împotriva lui FCSB dacă te uiți am câștigat multe meciuri, la fel și cu Craiova. Am fost foarte bine organizați din punct de vedere tactic. Poate la posesie nu am stat prea bine, am fost pragmatici. Știam că întâlnim o echipă aflată în suferință și ne-am așteptat la asta.
A fost strategia noastră să jucăm mai jos și să lovim pe contraatac. Mi-a ieșit și schimbarea după ce l-am urcat pe Ricardinho, deoarece Borza am văzut că juca mai mult în atac. Am mutat jocul acolo, nu de foarte multe ori, dar a fost suficient cât să marcăm”, a declarat Ilie Poenaru la emisiunea Liga Digi Sport.
Etichete: adam nemec , ilie poenaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții