Exclusiv Mircea Lucescu, pus la zid de Ionuț Negoiță: ”I-am zis să vină să-i arăt cifre, dacă-i pasă. Dar vorbește fără rost!”
25.06.2020, 23:15SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ionuț Negoiță (48 de ani) a lansat un atac dur la adresa lui Mircea Lucescu (74 de ani), despre care spune că ”vorbește fără rost”.
Patronul lui Dinamo ar aștepta de la ”Il Luce” să se implice concret, nu doar prin declarații făcute la diverse posturi TV.
”Cei care vor Dinamo să se implice. Și eu vreau, dar nu pot să mai duc în spate toate cele. L-am auzit pe Lucescu că ar trebui ca Negoiță să se dea la o parte. Păi, mă dau. Să vină domnul Lucescu să se implice. I-am zis să vină să îi arăt cifre, dacă îi pasă.
A zis că vine, dar n-a venit nici acum. Dar văd că vorbește fără rost în continuare. Să nu mai atace de dragul de a ataca”, a ”tunat” Negoiță, la Digi Sport Special.
Mircea Lucescu, înscris în programul DDB
"Il Luce" s-a înscris în programul DDB, alături de fiul său, Răzvan, și a achiziționat pachetul de 1948 de euro.
Mircea Lucescu a făcut istorie la Dinamo, atât ca jucător, cât și ca antrenor.
Ajuns la 74 de ani, nu mai antrenează din februarie 2019, când a fost demis de la naţionala Turciei.
Lucescu a pregătit echipa națională până în 1986, iar apoi a trecut la Dinamo, pe care a pregătit-o până în 1990. AC Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter Milano, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior și Zenit sunt echipele pe care le-a mai pregătit Lucescu.
Ultima experiență a sa a fost ca selecționer al naționalei Turciei, ”mandat” care s-a încheiat la începutul anului 2019.
- 31 de trofee are Mircea Lucescu în cariera de antrenor.
Etichete: dinamo , mircea lucescu , ionut negoita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții