"Minunea" din echipa lui Gică Hagi a fost remarcată şi de englezi: "Enes Sali a scris istorie"
articol scris de Digi Sport15.09.2021, 10:11
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Enes Sali a devenit cel mai tânăr marcator din Liga 1 prin reuşita din meciul Farul - Academica Clinceni, scor 5-0. O frumuseţe de gol, iar performanţa puştiului al cărui viitor se anunţă foarte frumos a trezit interesul presei engleze.
Englezii au fost şi ei impresionaţi de Enes Sali
Britanicii nu scot în evidenţă doar performaţa jucătorului de a înscrie la o vârstă atât de fragedă, ci remarcă şi cursa spectaculoasă realizată cu mingea la picior, din apropierea centrului terenului până în careu.
"Din când în când apare câte o poveste despre un jucător care va fi pe val. De obicei e vorba despre cineva care a marcat un gol imposibil. Fie din cauza modului în care l-a reușit, fie din cauza vârstei. Acum avem o poveste care combină cele două lucruri. În această săptămână, Enes Sali a scris istorie și a devenit cel mai tânăr marcator din liga României, la doar 15 ani, 6 luni și 21 de zile", au scris cei de la Here Is The City, citaţi de spotmedia.
Ce a spus Enes după reuşita pe care nu o va uita toată viaţa. Visează la Balonul de Aur
Puştiul dă dovadă de o personalitate foarte puternică. Altfel nu şi-ar propune ţeluri atât de mari, unele dintre ele neatinse de niciun alt fotbalist român. Nici măcar de "Regele" Hagi, mentorul său.
"Ieri (n.r. luni seară) a fost o experienţă foarte frumoasă când am intrat pe teren... m-au susţinut şi suporterii aşa că am intrat cu curaj. Ştiam că o să dau gol. Mie îmi place cel mai mult să driblez şi mă bucur că am reuşit să dau gol în această manieră. Colegii m-au felicitat după meci în vestiar, m-am simţit foarte bine.
Peste 5-10 ani mă văd într-un campionat foarte puternic, jucând la un nivel foarte mare. Marile mele visuri sunt să câştig Champions League şi un trofeu cu echipa naţională, iar la nivel individual să câştig Balonul de Aur", a spus Sali într-un interviu publicat pe pagina oficială de YouTube a clubului constănţean.
Mijlocaşul i-a dedicat golul de luni antrenorului său Gheorghe Hagi. "Îi mulţumesc domnului Hagi pentru tot ce mi-a oferit. Mi-a dat această şansă să debutez în acest campionat la echipa mare şi îi mulţumesc.
Domnului Hagi îi dedic acest gol, precum şi familiei mele. Acum simt că am mai multă încredere în mine, dar ştiu că trebuie să uit golul ăsta. A trecut, nu mai contează, de acum trebuie să muncesc în continuare şi să dau alte goluri", a precizat Sali.
Cine este Enes Sali
Enes Sali este un fotbalist care a debutat la Farul Constanța în confruntarea cu Sepsi, la vârsta de 15 ani, 5 luni, 17 zile. El evoluează pe postul de mijlocaș și a intrat pe teren în minutul 80, în locul lui Alexi Pitu.
Odată cu performanța de aseară, Enes Sali a intrat în TOP 10 cei mai tineri debutanți din istoria Ligii 1. Puștiul se află pe locul 8 în acest clasament, în care l-a depășit pe fiul "Regelui", Ianis Hagi, care a debutat la 16 ani şi o lună.
Enes Sali este un mijlocaș ofensiv pe care Barcelona a pus ochii pe când jucătorul avea doar 11 ani. Atunci, fotbalistul a fost luat la celebra academie La Masia, unde a petrecut un an, după care a revenit în România.
Rezumat video Farul-Academica 5-0
Etichete: enes sali , gol sali , video farul academica clinceni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții