Exclusiv Mihăilă semnează cu Parma! Sumă enormă încasată de Universitatea Craiova
articol scris de Digi Sport02.10.2020, 23:42
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Valentin Mihăilă, atacantul Universității Craiova, s-a înţeles cu viitorul său club și urmează să semneze cu Parma.
Valentin Mihăilă pleacă la Parma pentru 8,5 milioane de euro
Fotbalistul Craiovei va semna în cel mai scurt timp cu formația din Serie A, iar oltenii vor încasa suma de 8,5 milioane de euro, la care se pot adăuga anumite bonusuri de performanță, potrivit surselor emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport.
Galerie Foto
Astfel, Mihăilă devine al treilea cel mai scump jucător român care pleacă din Liga 1, după Nicolae Stanciu și Vlad Chiricheș.
În schimb, Valentin Mihăilă devine cel mai bun produs de export din istoria Universității Craiova, depășind recordul lui Alex Mitriță, vândut la New York City FC, în 2019, pentru 8 milioane de euro.
Clasamentul celor mai scumpi jucători din Liga 1, după transferul lui Valentin Mihăilă la Parma
- 1. Nicolae Stanciu - de la FCSB la Anderlecht, în 2016, pentru 9,8 milioane de euro.
- 2. Vlad Chiricheș - de la FCSB la Tottenham, în 2013, pentru 9,5 milioane de euro.
- 3. Valentin Mihăilă - de la Universitate Craiova la Parma, în 2020, pentru 8,5 milioane de euro.
- 4. Alexandru Mitriță - de la Universitatea Craiova la New York City, în 2019, pentru 8 milioane de euro.
Internaționalul U21 nu s-a aflat în lot pentru partida Universității Craiova cu Poli Iași, încheiată cu victoria gazdelor, scor 1-0
Nouă goluri și șase pase decisive a bifat Mihăilă în sezonul precedent, în 32 de partide pentru Craiova, formație alături de care a fost aproape să câștige titlul. Oltenii au pierdut, însă, în ultima etapă în fața CFR-ului, iar ardelenii au cucerit al treilea titlu la rând.
Când a ajuns Valentin Mihăilă la Craiova
Silviu Bogdan l-a adus pe Valentin Mihăilă la Craiova pe vremea când fotbalistul avea doar 11 ani.
Fostul şef al centrului de copii şi juniori de la Universitatea Craiova a mai promovat la academia sa jucători precum Screciu, Vlădoiu şi Baiaram, pe acesta din urmă comparându-l cu fostul internaţional Ilie Dumitrescu.
Etichete: serie a , parma , craiova , valentin mihaila , transfer mihaila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții