Mihai Rotaru l-a lăudat ca pe nimeni altul pe Ivaylo Petev: "Sunt milioane de antrenori, dar mi-am dorit altceva!"
07.11.2023, 14:19Champions League: Brugge - Aston Villa, miercuri, 19:45, DGS 1
Champions League: Inter - Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1
Mihai Rotaru a fost prezent, în premieră, la conferința de prezentare a lui Ivaylo Petev (48 ani), noul antrenor principal de la Universitatea Craiova.
Antrenorul bulgar a devenit în urmă două săptămâni liber de contract, după ce a fost dat afară de Ludogorets, unde antrena din luna martie a acestui an.
Mihai Rotaru a explicat de ce l-a numit pe Ivaylo Petev antrenor la Universitatea Craiova
Mihai Rotaru a explicat la conferința de presă motivul pentru care l-a ales pe Ivaylo Petev. Finanțatorul oltenilor a transmis că acesta nu va fi un simplu antrenor, ci managerul clubului.
De asemenea, patronul grupării din Bănie a dezvăluit că negocierile cu tehnicianul bulgar au început în vară.
”Suntem jos și trebuie să arătăm că vrem și că putem să ne ridicăm. Toți avem nevoie să fim aici. Primul examen rămâne cu Dinamo. Nu trebuie să îi credem că sunt la pământ. Ei meritau să câștige meciul cu UTA.
Nu vorbim de titlu în acest moment. Întotdeauna mi-am dorit nu un antrenor, ci un manager. Sunt milioane de antrenori în fotbal, dar nu este suficient pentru mine. Eu am nevoie de un manager, care să contribuie la tot.
Negocierile cu Ivaylo au început la Bansko, în vară. Atunci ne-am cunoscut. M-a atras motivația lui. Este extrem de încrezător în forțele proprii. După ce s-a despărțit de Ludogorets, a zis că are nevoie de două săptămâni. Nu au fost probleme. Avem practic aceeași abordare despre fotbal.”, a declarat Mihai Rotaru, la conferința de presă.
- Trei titluri, două Cupe și o Supercupă sunt trofeele din cariera lui Ivaylo Petev, toate cu Ludogorets.
Ivaylo Petev a fost prezentat de Mihai Rotaru la Universitatea Craiova
Mihai Rotaru, finanțatorul oltenilor, a fost prezent, în premieră, și l-a prezentat pe tehnicianul bulgar: "Sper să fie o conferință care să aducă noroc. Am venit cu speranță și încredere. Eu sunt cel care trebuie să îl asigure că voi fi alături de el în această perioadă.”
La conferință, noul antrenor al oltenilor a vorbit despre obiectivele pe care le va avea în Bănie în cei trei ani de contract.
”Știu că trebuie multe forțe. Trebuie să urmăresc ceea ce trebuie să se întâmple. Această echipă m-a dorit cel mai mult din cariera mea. Am jucat și antrenat jucători români pe vremuri. Părerea mea este foarte bună.
O să fiu cel mai fericit om (n.r. dacă câștig titlul). Cel mai important este să câștigăm. La final o să vedem ce am câștigat. Eu nu trăiesc cu trecutul, este doar statistică. Derby-ul Olteniei a fost fenomenal. Trebuie să ne străduim să jucăm în fiecare an în Europa. Nu consider că este un pas în spate. O să dăm tot.
Eu respect orice oponent, dar cea mai importantă este echipa mea. Așteptările sunt mari, este normal. Nu mă așteptam (n.r. ca Mihai Rotaru să fie prezent la conferință). Este o formă de respect. Avem potențial.”, a declarat Ivaylo Petev, la conferința de presă.
Etichete: universitatea craiova , mihai rotaru , ivaylo petev
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții