Exclusiv Mihai Rotaru a anunțat câți bani a plătit pentru aducerea lui Jalen Blesa, atacant refuzat de FCSB
articol scris de Digi Sport15.02.2024, 20:34
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jalen Blesa (23 de ani) este jucătorul cu care Universitatea Craiova a încheiat campania de mercato.
Mihai Rotaru a anunțat că a plătit 300.000 de euro pentru transferul atacantului de la Priștina.
- Anzor Mekvabishvili, Danil Maldonado, Pyry Soiri și Zvonimir Kozulj au mai fost aduși de Universitatea Craiova în această iarnă
Jalen Blesa a semnat cu Universitatea Craiova
Transferul s-a făcut pe ultima sută de metri, mai ales că cei din conducerea clubului Kosovar au întârziat la înregistrarea contractului.
”Am știut de la început că se face, că am mai avut o experiență cu Mamut. Noi, la ora 16:00, ne-am înțeles cu toată lumea. La 18:30 avem toate actele semnate. La 20:00 erau încărcate în platforma FIFA. Cei de la Priștina nu au mai făcut transferuri internaționale și nu știau cum să folosească platforma.
FIFA a intervenit. Jucătorul a semnat un contract valabil, clubul a semnat un contract valabil. Noi, dacă nu introduceam în platformă contractul până la 12 noaptea, nu se putea face transferul. A fost vina doar a celor de la Priștina.
Costurile totale au fost undeva spre 300.000 de euro, vorbesc despre transfer între cluburi, bonus de instalare”, a declarat Mihai Rotaru, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Jalen Blesa i-a fost propus și FCSB-ului
În perioada de transferuri recent încheiată, Jalen Blesa a fost propus de agenți și la FCSB.
Gigi Becali a considerat, însă, că atacantul nu poate ajuta echipa și l-a refuzat.
Etichete: mihai rotaru , jalen blesa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții