”Mă critică Gigi Becali?” Cum a răspuns Andrei Miron și cum a reacționat când a aflat că nu ajunge acum la FCSB
11.01.2020, 15:54SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Andrei Miron (25 de ani) a plecat, sâmbătă dimineață, cu FC Botoșani în cantonament în Antalya, deși el și-ar fi dorit îmbarcarea în avionul celor de la FCSB care vor pleca mâine, duminică, în Spania.
Fundașul central a povestit cum a reacționat când a aflat că mai trebuie să joace câteva meciuri la Botoșani, a spus ce mesaj i-a transmis Gigi Becali și a dezvăluit ce reacții va avea atunci când va fi criticat de patron.
”Asta este, merg cu Botoșaniul în cantonament, trebuie să mă gândesc bine, mai am de jucat aici trei meciuri și sper să ne calificăm în play-off”, a spus Miron, înainte de a se îmbarca. Fotbalistul își făcuse alte planuri după vizita de la Palat, în urma căreia a parafat înțelegerea cu roș-albaștrii, dar nu are de ales.
”Dacă așa au hotârât patronii, nu am ce să fac. Prima dată am zis că vreau să fac cantonamentul cu FCSB, nu s-a putut, așa că merg cu Botoșaniul și mă pregătesc bine pentru sezonul ăsta”.
Andrei Miron nu se teme de criticile lui Gigi Becali. A explicat de ce a acceptat oferta FCSB-ului
Miron a explicat mai apoi că este deja pregătit pentru ”duelurile” de la distanță cu Gigi Becali. ”Nu mi-e teamă. Mă critică Gigi Becali? Asta este, mergem mai departe. Așa e în fotbal. Te critică, te laudă”, a mai spus fundașul central.
Într-un final, Andrei Miron a spus de ce a acceptat oferta celor de la FCSB. ”Am vrut acolo pentru că este un club mare, care vrea performanță și sper să demonstrez că am valoare și că pot juca la FCSB.
Am rămas la Botoșani, momentan, așa că sunt concentrat pe ceea ce am de făcut aici. Vreau să joc bine și să ne calificăm în play-off. Apoi, când voi ajunge la FCSB, vreau să demonstrez din prima că merit să joc acolo”, a mai spus Miron.
Etichete: gigi becali , andrei miron , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții