"M-a sunat Hagi". Ce a spus Mircea Lucescu despre o colaborare cu "Regele" la Farul
articol scris de Digi Sport05.11.2023, 13:50
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
În urmă cu două zile, Mircea Lucescu (78 de ani) a decis să plece de la Dinamo Kiev, iar antrenorul român se află în căutarea unui nou proiect.
Mircea Lucescu, după discuția cu Gică Hagi: "Două săbii nu încap în aceeaşi teacă"
Printre cei care l-au sunat pe Mircea Lucescu după ultimele evenimente a fost Gică Hagi, iar Il Luce a dezvăluit cum a decurs discuția cu "Regele". Fostul antrenor al celor de la Dinamo Kiev a anunțat că vrea să se ducă în vizită la Ovidiu, pentru a vedea proiectul de acolo, iar mai apoi a dezvăluit ce șanse sunt să lucreze împreună cu managerul tehnic al constănțenilor.
"M-a sunat Hagi. Ne-am adus aminte de nişte lucruri petrecute în cariera noastră. Dinu m-a impresionat, ce a spus în legătură cu mine şi cariera mea. Asta e nostalgia noastră. Şi Puiu Iordănescu, Andone, Lupescu…
N-am discutat cu Hagi de retragere, am vorbit de ce face el în momentul de faţă. Îl încurajez, şi lui îi e greu şi i-am spus să nu cedeze…e greu, nu e simplu, nu are susţinere.
Vreau să mă duc să văd ce a făcut acolo, nu am avut timp niciodată să merg la el. Acum o să vin acasă, la familie, la prieteni.
(n.r. dacă va lucra cu Gică Hagi la Farul) Două săbii nu încap în aceeaşi teacă. Unul trebuie să ia deciziile. Gică Hagi îşi face meseria foarte bine. E mulţumit de ce face”, a spus Lucescu, potrivit Fanatik.ro.
Inițial, presa din Ucraina relata că Mircea Lucescu nu a hotărât doar să plece de la Dinamo Kiev, ci să se retragă definitiv din fotbal, lucru dezmințit de către antrenorul român.
Răzvan Lucescu a știut despre planurile lui Mircea Lucescu
Prin intermediul unei intervenții telefonice la emisiunea Digi Sport Special, Mircea Lucescu a vorbit deschis despre relația sa. Aesta a dezvăluit că fiul său, Răzvan, știa dinainte despre planurile pe care le are Il Luce, însă fostul antrenor al celor de la Dinamo Kiev a așteptat duelul cu Șahtior, pentru a lua o hotărâre finală,
"I-am spus lui Răzvan cu o zi înainte, două, că am de gând să renunț. Am vrut să rămân să joc meciul acesta cu Șahtior. Am început cu Șahtior și am terminat cu Șahtior. Din păcate, nu am câștigat. Aș fi vrut să termin cu o victorie împotriva lor", a spus Mircea Lucescu.
Etichete: gica hagi , mircea lucescu , superliga , farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții