"Lunetistul" Alibec poate câștiga bani din pasiunea pentru jocuri. Competiție europeană organizată la București
07.11.2018, 11:36Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Denis Alibec este pasionat de jocurile pe calculator, iar asta l-a făcut chiar să fie exclus din lot pe vremea când juca la FCSB. Acum, atacantul Astrei va avea posibilitatea să facă și bani din pasiunea sa. La București va avea loc evenimentul internațional Gaming Week, în perioada 8-9 decembrie. Competiția de la Romexpo va cuprinde și un turneu de Counter Strike, Southeast Europe Championship: Global Offensive, adică exact jocul la care Alibec este as.
Evenimentul Bucharest Gaming Week Invitational bty ESL pune la bătaie premii în valoare totală de 50.000 de euro.
În finala de la București vor ajunge 4 echipe: 2 echipe profesioniste care vor participa pe baza de invitație, a treia va fi câștigătoarea turneului ESL Southeast Europe Championship, iar cea de-a patra va fi echipa învingătoare din Play-off-ul Online. În cadrul Play-off-ului Online, vor fi două sesiuni de calificări pe 10 și 17 noiembrie, deschise tuturor participanților din Europa. Din cele 8 echipe participante la ESL Southeast Europe Championship Counter Strike, 3 sunt din România și au șansa de a ajunge în marea finală de la București. Turneul Southeast Europe Championship a ajuns la sezonul VIII și, de asemenea, va susține două competiții de League of Legends și Hearthstone, care se vor desfășura online.
Jucătorii ajunși în faza finală a competiției se vor lupta pentru o sumă totală de 50.000 de euro. Premiile vor fi împărțite astfel:
Locul 1: 25.000€
Locul 2: 12.500€
Locul 3: 6.250€
Locul 4: 6.250€
În plus, în cadrul evenimentului va avea loc și competiția SEC (Southeast Europe Championship) de Counter Strike: Global Offensive. Din cele 8 echipe participante, 3 sunt din România și au șansa de a ajunge în marea finală de la București.
Premiile totale ale acestor competiții sunt în valoare de 17.000 de euro:
Locul 1: 5.000€
Locul 2: 2.500€
Locurile 3: 1.250€
Locurile 4: 1.250€
League of Legends: 5.000€
Hearthstone: 2.000€
Pe vremea când era la FCSB, Denis Alibec era nedespărțit de jocul de Counter Strike. La un moment dat, a jucat 87 de ore cumulate timp de două săptămâni. Jocul e unul extrem de violent şi solicitant pentru creier.
"Mă relaxez, dar recunosc că sunt destul de bun", a spus Alibec la acea vreme, având în joc numele "TakeWithBread" (în traducere liberă: "ia cu pâine").
Pe vremuri, Claudiu Niculescu era supranumit "lunetistul", pentru precizia de care dădea dovadă la loviturile libere, din care obișnuia să marcheze. Acum, renumele i-ar putea reveni lui Denis Alibec, dar nu pentru performanțele din fotbal, ci pentru cele din sporturile electronice.
Counter-Strike: Global Offensive a fost lansat în august 2012 și duce mai departe franciza apărută în 2000, cu originalul Counter-Strike, dezvoltat de Valve și apărut, inițial, ca un mod al jocului Half-Life. CS a devenit, de-a lungul anilor, unul dintre cele mai populare jocuri pe calculator în varianta multiplayer.
Etichete: denis alibec , alibec counter strike , alibec jocuri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții