Legătura lui Kovesi cu Liga 1. Becali a făcut anunţul. "Le e frică de ea!"
27.04.2018, 17:15La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gigi Becali este ferm convins că nicio persoană nu are curaj să influenţeze lupta pentru titlu, prin metode ilegale. Latinfundiarul din Pipera susţine că datorită Laurei Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA, campionatul se va disputa numai pe teren.
"Nu poate nimeni aranja nimic. Nu poate să bage nimeni mingea în poartă. Nici Burleanu, nici vreun arbitru, nimeni. Le e frica de Codruţa. Jucăm pe Arena Naţională, e greu să ia cineva o decizie contra noastră pe Arena Naţională", a spus Gigi Becali la Realitatea TV.
Patronul roş-albaştrilor a precizat că niciun arbitru nu poate fi împotriva FCSB-ului, precizând, totodată, că nu mai există "fluieraşi" corupţi.
"Niciun arbitru din România nu poate să fie contra Stelei. Pe vremea lui Stalin, se mai puteau face astfel de măgării. Dar acum, nu. Nu avem la ora asta arbitri care să primească ordin. Nu avem corupţi, nu mai avem blaturi. Nu are nimeni putere să dea ordin cine să câştige campionatul. Steaua nu poate fi spulberată de nicio echipă. De niciun om. Dacă jocurile erau făcute în favoarea CFR-ului, Haţegan nu greşea împotriva lor", a mai spus Gigi Becali.
Etichete: cfr cluj , gigi becali , dna , fcsb , laura codruta kovesi , gigi becali kovesi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții