Exclusiv Laszlo Dioszegi a vorbit din nou despre viitorul lui Cristiano Bergodi la Sepsi, după victoria cu Dinamo
articol scris de Digi Sport09.11.2022, 09:19
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cristiano Bergodi (58 de ani) a sosit în luna octombrie a anulului trecut la Sepsi, formație alături de care a reușit să cucerească Cupa României în vară.
Laszlo Dioszegi spune că nu s-a gândit niciodată să renunțe la Cristiano Bergodi
Chestionat cu privire la viitorul antrenorului italian pe banca celor de la Sepsi, patronul Laszlo Diosezgi a oferit un răspuns categoric. Conducătorul covăsnenilor a spus că nu a luat în calcul demiterea lui Cristiano Bergodi și chiar l-a lăudat pe tehnician pentru stilul de joc pe care l-a implementat la echipă.
"Sincer, nicio jumătate de secundă (n.r.- dacă s-a gândit să-l dea afară pe Bergodi). Sunt adeptul stabilității. Chiar dacă am pierdut patru meciuri, nu am fost inferiori niciunui adversar și am întâlnit cele mai bune echipe din țară.
Am pierdut la un singur gol diferență. Jucăm fotbal frumos, avem posesie, ocazii uriașe, din păcate, Bergodi nu poate să intre pe teren și să marcheze el", a spus Dioszegi, la Fotbal Club.
- În acest moment, Sepsi ocupă locul 8 în Liga 1 și se află la patru puncte de ocupanta ultimei poziții care asigură prezența în play-off, Petrolul
Cristiano Bergodi, mulțumit de rezultatul meciului cu Dinamo
Cristiano Bergodi a declarat la finalul meciului că a fost impresionat de atmosfera creată de suporterii dinamoviști, chiar dacă aceștia au avut și scandări împotriva covăsnenilor.
În ceea ce privește partida contra lui Dinamo, Bergodi a mărturisit că este mulțumit de faptul că elevii săi și-au creat ocazii, chiar dacă pe final de meci formația covăsneană a suferit și a încasat două goluri.
”A fost o luptă încinsă, un meci frumos, cu o atmosferă frumoasă făcută de suporteri. Au cântat pe tot parcursul meciului. Am jucat bine, am ratat câteva ocazii. Victoria e meritată, am suferit un pic, dar nu și-au creat multe ocazii. Sunt bucuros că ne-am creat ocazii. Erau importante aceste puncte, contează că și azi am jucat bine.
Suntem într-o revenire. Ne gândim la meciul cu Petrolul. Echipa a revenit, dar nu eram îngrijorat chiar dacă am pierdut patru jocuri la rând.
Avem șase puncte, vom vedea ce va face FC Voluntari. Îmi doresc să câștigăm această grupă. Jucăm acasă dacă vom câștiga, dacă nu, vom juca în deplasare. Îi felicit pe jucători că au făcut un meci bun.
Team-managerul nostru nu s-a înțeles cu tușierul la schimbări. Nu s-au sincronizat, dar a fost un moment în care ne-am distrat pe bancă”, a spus Cristiano Bergodi la finalul meciului.
VIDEO cu rezumatul partidei Dinamo - Sepsi 2-3
Etichete: liga 1 , sepsi , cristiano bergodi , laszlo dioszegi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții