Jocul lui Edi Iordănescu funcţionează. Romgaz a pompat un milion de lei la Gaz Metan
23.05.2019, 09:39SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În ultima perioadă, despre Edi Iordănescu s-a scris mai mult legat de posibila sa trecere la FCSB decât despre ce face la Gaz Metan. După o perioadă în care subiectul principal a fost legat de problemele financiare de la Mediaş, acum se discută despre mutarea antrenorului, iar cei de la Gaz nu aveau cum să rămână impasibili.
O dovadă că din discuţiile stârnite de problemele de la Gaz şi oferta tentantă de la FCSB, Iordănescu jr. nu poate ieşi decât în avantaj.
Romgaz, societate care în iarnă, prin reprezentanţii săi, a insistat pe lângă Iordănescu să semneze cu echipa ardeleană, a sponsorizat miercuri echipa cu 1.000.000 de lei, adică peste 200.000 de euro, bani din care s-au achitat salariile restante ale jucătorilor, informaţie oferită de gazişti.ro.
Edi Iordănescu l-a vândut pe Olaru cu 600.000 de euro la FCSB
În urmă cu două zile, managerul general de la Gaz Metan a finalizat şi transferul lui Darius Olaru la FCSB pentru 600.000 de euro, bani destinaţi acoperirii celei mai mari părţi din datoriile pe care trebuie să le achite pentru ieşirea clubului din insolvenţă.
FCSB a reuşit să-l transfere pe Olaru şi a plusat faţă de suma oferită anul trecut, după ce s-a aflat că CFR Cluj a pus pe masă 500.000 de euro pentru jucătorul de 21 de ani. Dan Petrescu miza să acopere cu Olaru un post dintre cele două cu jucători sub 21 de ani la care echipele din Liga 1 sunt obligate din viitorul sezon.
Gigi Becali este dispus să stea după Edi Iordănescu
Edi Iordănescu se află în capul listei cu antrenori dintre care Becali va alege omul pentru a conduce echipa în sezonul 2019-2020 şi e gata să aştepte răspunsul până se încheie play-off-ul. În ciuda acestei concesii, mutarea tehnicanului de la Mediaş la Bucureşti este foarte anevoioasă, în primul rând pentru că tehnicianul are solicitări pe care Becali le va accepta foarte greu: neimplicarea la echipă, libertatea totală la deciziile legate de lot, o clauză foarte mare de reziliere pentru a îngreuna o eventuală demitere.
În plus, ca să plece de la Gaz Metan, de care este legat până la finele sezonului următor, Edi Iordănescu ar trebui să achite o clauză de 300.000 de euro.
Totuşi, Becali e sigur că l-a convins pe tehnician şi a spus chiar că în proporţie de 99% acesta îi va lua locul lui Teja. A anunţat că va lua o decizie doar după ce se termină play-out-ul, dând de înţeles că până atunci Iordănescu jr. refuză să negocieze concret preluarea echipei.
"I-am zis că îi voi da cea mai mare putere pe care a avut-o el vreodată. Mi-a zis că trebuie să aibă vestiarul, altfel nu poate face nimic", susţine Gigi Becali.
Gaz Metan-Voluntari, ultimul meci din cadrul etapei a 12-a a play-out-ului, se va juca în această seară, de la 20:30, şi va fi în direct pe Digi Sport 1 şi pe siteul digisport.ro.
Etichete: edi iordanescu , gigi becali , antrenor gaz metan , antrenor fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții