Istrate, titular în partida cu FC Botoșani. Ce a spus Ilie Dumitrescu despre alegerea lui Toni Petrea
articol scris de Digi Sport18.04.2021, 20:58
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Toni Petrea a vorbit despre decizia de a-l utiliza în primul unsprezece al FCSB-ului pe Andrei Istrate.
Tehnicianul roș-albaștrilor spune că a fost impresionat de evoluția atacantului din meciul pentru Supercupă.
Istrate, titular cu FC Botoșani
Tehnicianul FCSB-ului a fost convins de evoluția lui Andrei Istrate din meciul cu CFR Cluj pentru Supercupă. Petrea a decis să îl folosească în partida cu FC Botoșani, din prima etapă a play-off-ului.
”Cristea a avut și el probleme. Am reușit să îl recuperăm. Sper să îi fi priit această minipauză. Istrate a avut o evoluție bună în Supercupă. S-a bătut pentru fiecare minge.
Ne-am gândit că poate fi o soluție pentru un post unde am avut probleme în ultima perioadă. Am considerat că merită o șansă”, a spus Toni Petrea înaintea partidei cu FC Botoșani.
Care este părerea lui Ilie Dumitrescu?
Ilie Dumitrescu s-a arătat surprins de felul în care Toni Petrea a așezat echipa ”roș-albastră” pentru meciul cu FC Botoșani. De asemenea, spune că introducerea pe teren a lui Istrate este ”o surpriză”.
”Miron e accidentat, Ovidiu Popescu lipsește... 4-3-3, cu Haruț și Cristea fundași centrali. Crețu e cea mai bună soluție în dreapta.
Șut în fața apărării, 2 interi mai avansați, asta e poziția cea mai bună a lui Tănase. Moruțan și Popescu lateral și nr 9 e Istrate. Asta e surpriza, de fapt", a spus la Digi Sport, Ilie Dumitrescu.
Etichete: fc botosani , toni petrea , fcsb , andrei istrate
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții