Ioan Varga a dezvăluit numele noului antrenor de la CFR Cluj! Andrea Mandorlini, dat afară
articol scris de Digi Sport21.01.2024, 17:42
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Andrea Mandorlini (63 de ani) va fi dat afară de la CFR Cluj, din cauza eșecului cu FC Botoșani, 0-1.
Chiar dacă e primul meci din nou an, Ioan Varga și-a pierdut răbdarea cu Andrea Mandorlini și a anunțat că italianului îi va fi reziliat contractul.
Ioan Varga: Adrian Mutu, noul antrenor de la CFR Cluj
De asemenea, Ioan Varga a dezvăluit că noul antrenor de la CFR Cluj va fi Adrian Mutu.
”Da, e adevărat. Renunțăm la el. Nu se mai poate, nu mai suport să văd echipa jucând așa. Când nu ești în stare să bați la ultima clasată, nu mai avem ce să discutăm!
Nu vreau să ajung să joc în play-out. Eu vreau să mă bat la titlu. I-am dat o grămadă de șanse, dar s-a terminat.
Adi Mutu este numele viitorului antrenor. Cu Adi am discutat și anul trecut, înainte de meciul cu U Cluj. Apoi s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu mama lui, noi am bătut cu 4-0 și am zis să nu schimb antrenorul după o victorie la scor.
O să discutăm cu el (n.r. - Mandorlini) să o încheiem. Cred că nu e în stare să transmită mesajul în vestiar. Nu cred că avem echipă rea, dar e o problemă de comunicare din partea lui. Nu pot să contest modul în care pregătește echipa, dar nu mai pot. Nu am arătat nimic astăzi.
Nu are nicio scuză! Venise din cantonament. A avut toate condițiile acolo. Terenuri, tot. Totul a fost cum a cerut. Salariile sunt la zi. Tot ce a cerut i-am adus.
Nu mai pot, îmi doresc altceva de la echipă”, a declarat Ioan Varga, citat de iamsport.
Andrea Mandorlini, 27 de meciuri la CFR Cluj
Instalat pe banca ardelenilor la începutul acestui sezon, Mandorlini a rezistat doar 27 de meciuri la cârmă: 11 victorii, 9 remize și 7 eșecuri.
Italianul lasă echipa pe locul 2, la 8 puncte de liderul FCSB, care are și un joc mai puțin disputat.
Etichete: adrian mutu , andrea mandorlini , ioan varga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții