Ioan Varga a confirmat: ”E rezolvat transferul!”
articol scris de Digi Sport06.01.2025, 22:06
Supercupa Spaniei: Athletic Bilbao - Barcelona, miercuri, 21:00, DGS 1
Cupa Ligii Angliei: Tottenham - Liverpool, miercuri, 22:00, DGS 2
CFR Cluj a decis să renunțe la serviciile lui Vasile Mogoș (32 de ani), jucătorul care a asigurat flancul drept al apărării în ultimele două sezoane în Gruia.
După ce s-au ”descotorosit” de internaționalul român, ardelenii se pare că au rezolvat rapid transferul unui alt fundaș dreapta român, care a fost crescut în academia ”colosului” Real Madrid. Această mutare a fost confirmată și de Ioan Varga, patronul lui CFR Cluj, în cursul zilei de luni (6 ianuarie).
Alexandru Țîrlea, noul transfer al lui CFR Cluj
CFR Cluj l-a transferat pe Alexandru Țîrlea (24 de ani), fundașul dreapta român care și-a făcut junioratul în celebra academie a lui Real Madrid.
Însă, în ultimele trei sezoane, Țîrlea a evoluat pentru Gimnastic (pentru care a adunat 58 de meciuri), formația din liga a 3-a spaniolă de care s-a despărțit în această iarnă. Potrivit Sport pe Surse, românul a ajuns deja la Oliva Nova (Spania), unde ardelenii își desfășoară cantonamentul de iarnă și a semnat deja contractul cu trupa lui Dan Petrescu (56 de ani).
”Am semnat cu Alex Țîrlea, e rezolvat transferul. A ajuns deja în cantonament, se antrenează cu echipa”, a confirmat Ioan Varga, conform sursei citate anterior.
În urmă cu aproximativ șapte ani, Alexandru Țîrlea a devenit primul fotbalist român din istorie care a jucat pentru Real Madrid în Youth League (echivalentul Champions League la juniori). În acea partidă, ”los blancos” s-au impus în fața italienilor de la AS Roma cu 6-1 (meci disputat pe 27 noiembrie 2018).
- 100.000 de euro este cota de piață a lui Țîrlea, potrivit Transfermarkt
Alexandru Țîrlea a fost convocat până acum la mai multe reprezentative de juniori ale României (o selecție - România U17, cinci partide - România U18 și două partide + un gol - România U19).
Clasamentul SuperLigii
VIDEO Rezumat CFR Cluj - Oțelul, scor 3-2
Etichete: cfr cluj , alexandru tirlea , ioan varga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții