Întrebarea la care Gică Hagi a refuzat să răspundă, după 3-1 cu Petrolul
articol scris de Digi Sport16.09.2022, 23:31
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Farul a învins-o pe Petrolul cu 3-1, după un meci perfect făcut de Denis Alibec, care a marcat de două ori și a pasat decisiv la a treia reușită, a lui Enes Sali.
La finalul meciului, Gică Hagi s-a declarat ”fericit” pentru victorie și a recunoscut că Farul a avut probleme în partea a doua, când Petrolul a pus constant presiune la poarta lui Marian Aioani.
VIDEO cu rezumatul meciului Petrolul - Farul:
Gică Hagi, după victoria cu Petrolul
”Suntem fericiți că am câștigat în deplasare cu o echipă foarte bună. Știam că trebuie să construim, să avem posesia, să avem o circulație a mingii bună. În repriza a doua, am căzut și ei au venit peste noi, era normal, pentru că voiam să conservăm rezultatul.
Știam că Petrolul e puternică acasă. Sunt trei puncte importante. Avem o echipă talentată, dar nu și-a atins potențialul, mai avem nevoie de timp”, a declarat Gică Hagi.
Gică Hagi a fost întrebat și despre fotbaliștii Farului pe care îi vede convocați la prima reprezentativă, însă a refuzat să ofere un răspuns concret, oferind detalii doar despre numărul de jucători care urmează să meargă la loturile de juniori.
”Avem 19 sau 23 de jucători la loturile naționale, așa a fost mereu, ăștia suntem noi, avem o academie bună.
Nu mă bag, nu e problema mea cine se duce la națională. Important e că noi lucrăm bine. Eu mă bucur pentru cei care merg la lot. Sper ca România să facă rezultate bune la toate categoriile. Eu nu lucrez la națională, eu reprezint Farul. Întrebați-i pe cei care sunt acolo”, a spus Gică Hagi.
VIDEO cu declarațiile lui Gică Hagi:
Farul, prima în Liga 1
După 11 meciuri jucate, Farul are 24 de puncte și este lider în Liga 1, la trei puncte în fața Rapidului, care are un meci mai puțin disputat, cu CS Mioveni, programat sâmbătă, de la ora 21:30, în direct la Digi Sport 1.
În etapa a 12-a, după pauza pentru jocurile echipelor naționale, Farul o va întâlni pe UTA Arad.
Etichete: gica hagi , petrolul-farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții