Exclusiv Ilie Dumitrescu sare în apărarea lui Gigi Becali: "L-a forțat grav! E un jucător rar"
01.02.2020, 09:10Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Ilie Dumitrescu spune că Denis Alibec (29 de ani) avea potențialul să ajungă la un club mare din Europa și în același timp e de părere că Gigi Becali l-a forțat la FCSB.
Gigi Becali l-a atacat recent pe Alibec, despre care a spus că strică atmosfera din vestiar, iar Ilie Dumitrescu e de părere că atacantul nu mai putea continua la FCSB: "Gigi Becali chiar l-a forțat pe Alibec. L-a forțat grav. Este un jucător rar, supervaloros. Un lucru este cert, au fost câteva episoade care au dus la concluzia lui Gigi Becali. Vă aduceți aminte când a fost schimbat și a dat cu piciorul în ușa de la vestiar, au fost discuții în vestiar, între el și antrenor, au fost câteva episoade. E normal ca tu, ca patron, să elimini astfel de elemente din viața echipei. Este o poziție corectă a lui Gigi.
Îmi aduc aminte și de momente în care Gigi îl forță pe Alibec, chiar dacă nu avea un tonus foarte bun. Îl băga titular! Cum îl forță? Îl băga titular, chiar dacă nu era pregătit 100%. Ideea este că acum mă bucur pentru Alibec, pentru ascensiunea sa. La un moment dat nu avea nicio ofertă. Dacă avea continuitate, putea să facă performanță la cel mai înalt nivel. La Astra e un mediu special, unde jucătorii se simt foarte bine. Acum și Alibec, și Budescu, și Tamaș, pot fi soluții pentru echipa națională", a spus Ilie Dumitrescu, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
Gigi Becali "l-a desființat" pe Denis Alibec, Dani Coman a intervenit
Gigi Becali, finanțatorul de la FCSB, l-a criticat din nou pe Denis Alibec, fostul atacant al vicecampioanei.
Becali a lansat un atac la adresa jucătorului de 29 de ani, despre care a spus că este un fotbalist problemă, care "strică" peste tot pe unde merge: "Mă interesează pe mine de Budescu și Alibec? Budescu e o realizare, face, drege. Alibec, unde se duce, strică! Știu ce s-a întâmplat, știu ce face omul. Nu găseam soluții eu? Îl dădeam gratis! Nu se poate antrena echipa din cauza lui. Nu vrea, țipă, urlă. Vociferează, n-ai ce să-i faci. El acolo la Astra face ce vrea el. N-o să dureze mult așa. Nu poți să joci fotbal fără să te antrenezi", a zis Gigi Becali, pentru ProX.
VIDEO Dani Coman a răbufnit după ce Gigi Becali l-a făcut praf pe Denis Alibec
Denis Alibec, unul dintre golgheterii din Liga 1
Denis este cel mai în formă jucător al Astrei, alături de Constantin Budescu, cu 9 goluri în 16 meciuri oficiale jucate în acest sezon.
Astfel, jucătorul giurgiuvenilor este al doilea golgheter al campionatului, după Florinel Coman, de la FCSB, care are 10 goluri.
Etichete: denis alibec , gigi becali , ilie dumitrescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții