Video Exclusiv Ilie Dumitrescu abia așteaptă inaugurarea noului stadion Steaua. ”Voi merge la toate meciurile, chiar dacă sunt cu FCSB”
06.02.2020, 12:44Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ilie Dumitrescu, unul dintre jucătorii formați de Steaua, duce dorul partidelor de pe stadionul din Ghencea, care capătă contur pe zi ce trece. Fostul mare fotbalist abia așteaptă ca Stadionul Steaua să fie inaugurat, cel mai probabil în toamna acestui an. Anghel Iordănescu a spus că și FCSB va juca pe noua arenă din Ghencea.
Ilie Dumitrescu: ”Sunt un tip corect și nu merg pe două fromturi!”. Ce spune de FCSB și CSA
Expertul Digi Sport a precizat că nu va fi deloc împotriva celor de la CSA Steaua, chiar dacă pentru el FCSB este Steaua!
”Îmi este foarte dor de Ghencea, da! Eu la 8 ani am fost legitimat și acolo m-am format. Îmi doresc foarte mult să merg, abia aștept. N-aș putea să fiu niciodată contra Stelei, niciodată! Ba, din contră, o să fiu și o să susțin tot timpul ceea ce înseamnă Steaua, clubul ăla.
Dar, eu sunt un tip corect și nu merg pe două fronturi. Nu, cea care a continuat în Liga 1 este FCSB-ul, echipa de la care m-am retras, se numea Steaua. dar când vorbesc de emblemă, înseamnă Steaua, Clubul Sportiv al Armatei. Dart, acum, pe terenul 5 sau pe unde mai joacă ei nu merg.
Însă, când vor ajunge să joace acolo, pe noul stadion, voi merge la toate meciurile”, a spus Ilie Dumitrescu, prezent în studioul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Ilie Dumitrescu a spus că va deveni abonat la meciurile celor de la CSA Steaua, pe Ghencea!
”Îmi asum când spun asta. Asta nu înseamnă că ei sunt contra mea sau eu contra lor. Nu! Am spus ce simt. Și eu simt că FCSB e Steaua. Păcat de scindarea asta, pentru că nu e benefică deloc. Sunt foarte mulți cu FCSB și mai mulți cu CSA Steaua.
Aș vrea la un moment dat să văd un milion de abonamente, pentru că la un moment dat era o estimare că sunt 5 milioane de steliști în toată țara. Cânde chipa sta va ajunge voi lua și eu un abonament de 100, 200 de euro pe an”, a mai spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
VIDEO cu momentul în care Ilie Dumitrescu spune că-i este dor de Stadionul Steaua, din Ghencea
Cum vor arăta scaunele de pe Stadionul Steaua. Stadiul lucrărilor la arena de peste 94 de milioane de euro
Lucrările la stadionul din Ghencea avansează într-un mod impresionant, iar muncitorii au început deja să monteze primele rânduri de scaune. Spre deosebire de vechiul stadion, pe noua arena nu va fi scris numele "Steaua" la Tribuna a II-a. Culorile roșu și albastru vor fi păstrate.
Scaunele din Ghencea vor fi așezate după modelul celor de la Arena Națională, formând un mozaic. Vor fi folosite culorile tradiționale ale Stelei, roșu și albastru, iar pe alocuri va fi inserat și unul gri. Digi Sport vă prezintă planul Companiei Naționale de Investiții pentru arena din Ghencea.
Stadionul Steaua, cel mai avansat din punct de vedere al lucrărilor
Stadionul Steaua, unul dintre cele patru pe care România s-a angajat să le construiască în cadrul organizării Euro 2020 la Bucureşti, este finalizat în proporţie de 65%
România a primit organizarea a patru meciuri de la Euro 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.
Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo întârzie să înceapă. Variante de rezervă sunt arenele din Ploieşti, Giurgiu, Voluntari şi Mogoşoaia.
Etichete: stadion steaua , ilie dumitrescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții