”I-am propus un fotbalist”. Ce au discutat Valeriu Iftime și Mihai Stoica în lojă, înainte de FC Botoșani - FCSB
articol scris de Digi Sport07.05.2021, 08:49
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
FCSB s-a impus, scor 3-1, în deplasarea de la Botoșani și a rămas la două puncte în spatele liderului CFR Cluj, victorios, de asemenea, în această rundă, 1-0 cu Academica Clinceni.
Înaintea startului jocului, Valeriu Iftime, patronul clubului din Botoșani, și Mihai Stoica, managerul general al ”roș-albaștrilor”, au fost surprinși purtând un scurt dialog, în loja arenei din nordul Moldovei.
VIDEO cu rezumatul meciului FC Botoșani - FCSB 1-3:
Ce au discutat Valeriu Iftime și Mihai Stoica în lojă, înainte de FC Botoșani - FCSB
Omul de afaceri a dezvăluit că a discutat pe un ton jovial cu Mihai Stoica, căruia a ținut, mai în glumă, mai în serios, să îi reproșeze că a încercat să se opună transferurilor unor fotbaliști precum Olimpiu Moruțan sau Denis Haruț, trecuți de la Botoșani la FCSB.
”I-am propus un fotbalist, l-am întrebat niște lucruri din astea... La multe dintre transferurile de la FC Botoșani, el s-a opus. Uite că joacă toți acum. Haruț a jucat foarte bine, Moruțan numai zic.
Cam tot ce am dat la FCSB, am dat marfă. El a fost un pic împotrivă. Am făcut mișto mai mult. Nu am avut o discuție serioasă, aplicată. El e un tip inteligent, care știe ce trebuie să spună. I-am salutat pentru că au venit la Botooșani”, a declarat Valeriu Iftime, pentru Btonline.ro.
Patronul clubului FC Botoșani a recunoscut că s-a temut de o nouă gafă a portarului Eduard Pap, a cărui eroare a dus la golul de 2-1, care a fost și scorul final, în primul meci din play-off dintre cele două echipe, ceea ce a alimentat speculațiilor conform cărora între cele două cluburi ar exista o ”prietenie”.
”Când am intrat la ei în lojă, l-am văzut pe Pap. Am zis 'dacă mai face și în seara asta o gafă, să vedeți ce tărăboi iese'!”, a transmis Valeriu Iftime.
După rezultatul din runda a șasea a acestei ediții de play-off, FCSB a ajuns la a 16-a victorie din meciurile directe cu FC Botoșani, care s-a impus o singură dată, 2-0 în iulie 2019. De asemenea, între cele două grupări s-au mai înregistrat patru remize.
Etichete: mihai stoica , valeriu iftime , fc botosani - fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții