Video Helmut Duckadam, replică acidă pentru Florin Talpan: "A stat cu mâinile, cu picioarele încrucișate, ca noi să pierdem"
18.09.2019, 19:25SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Helmut Duckadam i-a răspuns lui Florin Talpan, după ce reprezentantul CSA Steaua a ironizat-o, în mai multe rânduri, pe FCSB. Fostul mare portar al "roș-albaștrilor" i-a răspuns, din nou, la Fotbal Club.
"Da, a fost o ironie din partea lui, că ne gândim noi la CSA, că îi susținem... Îi urez la fel, i-am dat un răspuns, nu l-am mai auzit de mult, iar acum a reapărut. Aș fi bucuros să fie la fel de bucuros și după meciul cu CFR. El rămâne un stelist, a fost la noi în lojă, acum vă dați seama cum a stat el la meciul cu Craiova, și cu picioarele încrucișate, și cu mâinile, vă dați seama... Dar nu a fost să fie, am câștigat noi.
Eu i-am dat deja un răspuns, dar văd că și el a dat o nouă replică. Eu i-am răspuns pe Facebook, iar fanii FCSB-ului, sau ai fostei Steaua, nici nu mai știu cum să exprim, au avut reacții pozitive, ceilalti... cu înjurăturile de rigoare. A fost un răspuns destul de elegant, o glumă chiar, nu înțeleg de ce nu știm să ne respectăm, noi avem drumul nostru, ei pe al lor, le urez să ajungă la baraj, fiindcă anii trecuț nu au reușit..."
Întrebat dacă își dorește ca CSA Steaua să ajungă și mai departe de baraj, Helmut Duckadam a afirmat: "Până unde pot să meargă? Fiecare merge până unde îl țin picioarele... Dacă nu te țin picioarele, iei loc pe bancă și aia e".
De unde a început schimbul de replici dintre Florin Talpan și Helmuth Duckadam
Întreg schimbul de replici a început după ce Florin Talpan, jusristul CSA Steaua, i-a ironizat pe elevii lui Bogdan Argeș Vintilă, după victoria cu 1-0 obținută în fața Universității Craiova.
Imediat după partidă, "roș-albaștrii" au sărbătorit succesul în vestiar și au strugat "Forza Steaua". Talpan le-a mulțumit că încurajează echipa din liga a 4-a, pe care el o reprezintă.
"Am aflat și eu despre gestul celor de la Fotbal Club Fcsb. Sunt sigur că au strigat 'Forza Steaua' în vestiar pentru a ne încuraja pe noi și pentru a ne felicita pentru parcursul bun din campionat și din Cupa României. Știm că mulți dintre ei sunt steliști, că ne urmăresc și că se interesează de fiecare meci al nostru.
Le mulțumim pe această cale. Vreau de asemenea să le transmit și eu un mesaj. Vreau să le spun 'Capul sus!'. Știu că nu trec printr-o perioadă prea bună în aceste momente și că nu mai au vreo șansă la campionat. Dar titlul nu e totul. Important este să se simtă ei bine", a fost mesajul lui Florin Talpan.
Helmut Duckadam i-a răspuns deja o dată lui Florin Talpan, în conflictul FCSB - Steaua
Imediat după mesajul lui Florin Talpan, Helmut Duckadam, președintele de imagine de la FCSB, a dorit să îi dea replica juristului de la formația din liga a 4-a.
"Eram îngrijorat... De câteva luni nu am mai auzit nimic de el. Talpan. Mă bucur că a reapărut după victoriile Stelei (a se citi FCSB) contra celor de la Viitorul și Craiova. Sper să fie la fel de bucuros după jocul cu CFR, cum a fost și după victoria noastră contra celor de la Craiova. Numai bine!", a fost mesajul fostului mare portar al Stelei, transmis pe Facebook.
Florin Talpan i-a dat replica lui Helmuth Duckadam
Imediat după răspunsul lui Helmut Duckadam, în care președintele de imagine de la echipa lui Gigi Becali l-a atacat pe Talpan, reprezentantul Stelei a contraatacat.
"Îl respect și îl voi respecta mereu pe domnul Duckadam. Dumnealui a făcut performanță mare la Steaua, iar inspirația lui a avut o contribuție majoră la aducerea trofeului Cupei Campionilor Europeni în vitrina clubului nostru. Însă dumnealui a jucat pentru clubul nostru, Steaua București. Nu a jucat niciodată pentru Fotbal Club FCSB, echipa înființată în 2003. Fotbal Club FCSB nu este Steaua București, nu a fost niciodată și nici nu o să fie, nici măcar între paranteze", a spus Talpan pentru Pro Sport.
Etichete: steaua , helmuth duckadam , fcsb , florin talpan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții