Exclusiv MM Stoica a râs de Mihai Pintilii: ”Te-a ajuns bătrânețea! Lasă-te și vino pe bancă!”
12.04.2019, 09:29SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mihai Pintilii (33 de ani) n-a apucat să bifeze niciun meci întreg în 2019, din cauza problemelor medicale iar acum prezența sa în derby-ul cu CFR Cluj, programat duminică în Gruia, stă sub semnul întrebării. Căpitanul FCSB s-a dus la Belgrad, la celebra Marijana Kovacevic, pentru a se pune rapid pe picioare, după leziunea musculară suferită în meciul FCSB - Sepsi 2-0, de duminica trecută.
Dorința celor din staff-ul roș-albaștrilor, de a-l recupera pe Pintilii, este una foarte mare, mai ales datorită rolului pe care acesta îl are atât în vestiar, dar mai ales pe teren. MM Stoica, directorul sportiv al FCSB, a explicat că trebuie să se întâmple o minune pentru ca jucătorul să fie pe teren duminică seară.
Dincolo de aceste aspecte, oficialul bucureștenilor a enumerat problemele medicale pe care le-a avut jucătorul, după care a dezvăluit, mai în glumă, mai în serios, ce i-a transmis acestuia, pe bancă, chiar în timpul partidei.
”În timpul reprizei secunde, i-am spus, după ce l-am văzut cu piciorul ăla bandajat, ’te-a ajuns bătrânețea și pe tine! Lasă-te și vino în locul meu! Pe mine m-a ajuns bătrânețea să stau pe bancă, mă duc în tribună, vino tu!”, a povestit, râzând, MM Stoica, la Digi Sport.
”Pintilii s-a dus acolo, o să se facă bine, o să fie apt de joc. Vedem! Nu eram de acord (n.r. - cu Marijana Kovacevic) pentru că nu știam cu ce metode face. Credeam că face descântece, dar femeia nu o face, face lucruri științifice!" a spus Gigi Becali pentru Pro TV.
CFR Cluj - FCSB, din etapa a 5-a a Ligii 1, ultima a turului din play-off, capitală în lupta pentru titlu, programată duminică, 14 aprilie, de la ora 21:00, în Gruia, va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Meciul va fi transmis și în aplicația LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Cine este Marijana Kovacevic, doctorul la care a ales Pintilii să se trateze, după accidentare
MM Stoica a ținut să precizeze, când a fost la Digi Sport, în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”, că celebra Marijana Kovacevic este de fapt o farmacistă, la bază. ”Dacă tot discutăm de Marijana Kovacevic. S-au scris și multe lucruri neadevărate. Ea este farmacistă. Toate procedurile sunt convenționale, are un gel a cărui compoziție nu o știe lumea foarte bine, dar nu este absolut în neregulă. Pur și simplu, când se fac procedurile pentru refacerea țesuturilor, curentul conduce acel gel și intră în profunzime.
De aceea, un fotbalist care are o ruptură și, în mod normal stă cinci săptămâni, poate după o săptămână să intre și să joace. Nu este vraci, doar că acel gel ajută ca perioada de refacere să fie mult, mult mai scurtă.
Având în vedere importanța capitală a acestui meci, trebuie să facem toarte eforturile, și noi, și Pinti!”, a spus MM Stoica, marți seară. Și iată că informația s-a confirmat.
Oficialul roș-albaștrilor a vorbit și despre seria accidentărilor lui Pintilii. ”Nu are nicio legătură cu accidentarea pe care a avut-o! A avut o accidentare la coapsă, a avut o accidentare la tendon, cvadriceps, acum e gamba”, a completat MM Stoica, la Digi Sport.
Etichete: mm stoica , mihai pintilii , cfr cluj fcsb , fcsb sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții