Gigi Becali vrea să dea lovitura cu el! Dennis Man a vorbit despre plecarea de la FCSB
12.02.2020, 12:44SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gigi Becali vrea să dea lovitura cu Dennis Man. Finanțatorul FCSB susținea în urmă cu ceva timp că a primit o propunere de 15 milioane de euro pentru Man, dar nici nu a vrut să audă, solicitând 20 de milioane de euro. Jucătorul de 21 de ani nu este deranjat de faptul că nu a plecat încă în străinătate și spune că va pleca atunci când va veni momentul.
”Cât sunt aici, vreau să ajut echipa cât pot eu de mult. Nu mă gândesc acum la plecare, când va veni momentul o voi face. Deocamdată dau tot ce am mai bun pe teren pentru a-mi ajuta echipa”, a declarat Man, într-o conferință de presă.
Man a ajuns la FCSB în 2016, de la UTA, iar Becali a plătit în schimbul său 500.000 de euro.
Gigi Becali a refuzat 15 milioane de euro pentru Dennis Man
Gigi Becali a anunțat că a refuzat 15 milioane de euro pentru Dennis Man. Atacantul este în vizorul Romei, dar finanțatorul celor de la FCSB nu a vrut să audă de oferta capitolinilor.
”Am avut o întrebare de 15 milioane de euro de la Roma. Din partea impresarului. ”Dacă face Roma o ofertă de 15 milioane de euro pentru Man, îl dați?”, m-a întrebat impresarul. Am zis ”să nu facă, că nu îl dau”. Să facă de 20 de milioane de euro”, a spus Gigi Becali în urmă cu o lună.
20 de meciuri, 5 goluri și două pase de gol are Man la FCSB în acest sezon, în toate competițiile.
21 de ani are Dennis Man.
5,5 milioane de euro este cota de piață a lui Man, conform transfermarkt.com.
Etichete: gigi becali , dennis man , transfer dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții