Exclusiv Gigi Becali, impresionat de ”salvatorul” celor de la FCSB! ”Stați așa, că încă nu e decembrie! Nu ne mai bate nimeni”
12.11.2019, 23:43Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Gigi Becali are motive să fie un patron fericit, după ce a luat decizia de a-l aduce antrenor la FCSB pe Bogdan Argeș Vintilă. Parcursul acestuia este unul cu foarte puține greșeli, iar roș-albaștrii au intrat rapid în lupta pentru titlu.
Dacă FCSB s-a aflat, după primele 7 etape, pe ultimul loc al Ligii 1, cu doar 4 puncte, lucrurile s-au schimbat între timp. Echipa a acumulat 23 de puncte în următoarele 9 runde și a ajuns pe locul 5. Finanțatorul speră însă că această serie pozitivă să aducă FCSB cât mai repede în fotoliul de lider.
”Eu v-am spus, dar voi nu m-ați crezut. O să vedeți voi, până în decembrie o să fim pe primul loc. Stați așa, că încă nu e decembrie. Sincer, nu mă așteptam nici eu așa de repede, să ai atâtea puncte în spate și să ajungi la un punct de Craiova, două de Viitorul, patru de CFR, să treci peste Gaz Metan.
Mă gândeam că o să revenim, pentru că avem valoare, dar nu mă așteptam nici eu să fie așa de repede. Eu v-am zis că nu ne mai bate nimeni, până în decembrie o să fim pe locul 1”, a declarat Becali la Digi Sport.
Bogdan Argeș Vintilă, ”responsabil” de forma excelentă a celor de la FCSB
Vintilă l-a înlocuit pe Vergil Andronache, la FCSB, și a avut parte de un debut de coșmar. A fost învins de Edi Iordănescu și Gaz Metan Mediaș, cu 4-0. Imediat, a urmat eliminarea din Europa League, după 0-1, în Portugalia, cu Vitoria Guimaraes.
De la acel meci, FCSB nu a mai pierdut, având o serie impresionantă de 11 partide fără înfrângere, 9 victorii și două rezultate de egalitate, cu CFR și Dinamo. Punem aici și cele două meciuri din Cupa României.
Această serie a dus FCSB pe locul 5, în Liga 1, după 16 meciuri disputate. Roș-albaștrii se află la patru puncte de liderul CFR, la două lungimi de Viitorul și la un punct de Universitatea Craiova.
Gigi Becali are toate motivele să spere din nou la titlu, mai ales dacă ținem cont că punctele acumulate de echipe se vor înjumătăți la finalul sezonului regulat. Astfel, sunt șanse mari ca FCSB să fie ”la mâna ei”, la intrarea în play-off.
Etichete: gigi becali , bogdan arges vintila , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții