Gigi Becali, contrat după ce a ”desființat” trei fotbaliști de la FCSB: ”Ai încercat ceva ce nu ai putut”
articol scris de Digi Sport23.05.2023, 11:52
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gigi Becali (64 de ani), finanțatorul FCSB-ului, i-a criticat pe Deian Sorescu, Andrei Cordea și Ovidiu Popescu, după meciul cu Farul, scor 2-3, în urma căruia ”roș-albaștrii” au ratat un nou titlu.
Nana Falemi: ”El a greșit tactica”
Nana Falemi (49 de ani), fost jucător la Steaua, nu înțelege reacția lui Gigi Becali după meciul Farul - FCSB. Acesta consideră că finanțatorul ”roș-albaștrilor” i-a criticat degeaba pe fotbaliști și i-a transmis un mesaj patronului FCSB-ului.
”Nu e corect ca Gigi să dea vina pe jucători! El a greșit tactica! Detalii mici au făcut diferența aseară!
Dar per total, ca Farul să arate așa bine, fără Alibec și condusă cu 2-0, în meci-finală, arată că acolo se muncește super-serios!!! Deci noi suntem departe! Prin urmare, nu e corect ca Gigi să dea în jucători!
Un meci-finală se joacă diferit față de un meci de campionat! Dacă Gigi juca corect, putea să câștige, cu tot decalajul de organizare al echipei și al clubului, care este net în favoarea lui Gică! Închide Jocul! Schimbă sistemul , treci în 1-4-4-2.
Joacă mai departe cu Tamm, care nu mai este expus, dacă alegi să te aperi, spațiile sunt mai mici, riscurile sunt mai mici. Nu mai ieși în față decât cu Coman și Compagno și Cordea doar pe faza de joc!
Ataci doar pe contraatac și la faze fixe, și eventual îi mai prinzi, îl dai și pe al 3-lea, și pe al 4-lea, pentru că ai calitate în față! Joci urât, dar la final ridici trofeul!
Ai încercat ceva ce nu ai putut, te-ai lăsat expus și ai plătit! Așa că nu e corect să dai vină pe jucători”, a scris Nana Falemi, pe Facebook.
VIDEO cu rezumatul meciului Farul - FCSB 3-2:
Gigi Becali, critici pentru jucători după eșecul cu Farul
”Campionatul s-a pierdut aseară și s-a pierdut la jucătorii fără bărbăție, fricoși ca Sorescu.
Păi dacă noi intrăm cu 2-0 la pauză se schimba situția că intra Pantea, nu mai intra Cordea. Greșeala mea a fost că am avut încredere în Cordea, care văd că se duce din ce în ce mai jos. Sorescu îi dă pasă lui Borza la 3 metri.
Ovidiu Popescu, în care aveam încredere, spuneam că are bărbăție, se ascundea de minge. Nu poți să câștigi un meci numai în doi-trei jucători, adică în Coman și în Șut. Nici Compagno nu prea a mai fost”, a declarat Gigi Becali.
Deian Sorescu pleacă
Deian Sorescu, unul dintre jucătorii criticați de Gigi Becali, nu va continua la FCSB. Fundașul dreapta va reveni la Rakow, de unde a fost împrumutat în iarnă.
Alături de Deian Sorescu, vor mai pleca Valentin Crețu, Joonas Tamm, Boban Nikolov și Billel Omrani, toți aflați la final de contracte.
FOTO Cum au fost surpinși jucătorii de la FCSB, după ratarea titlului
Galerie Foto
Etichete: gigi becali , nana falemi , farul - fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții