Gigi Becali a făcut anunțul! Ce clauză de reziliere i-a pus lui ”Messi” de la FCSB
articol scris de Digi Sport25.12.2024, 08:19
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
La doar 17 ani, Mihai Toma a devenit unul dintre jucătorii preferați ai lui Gigi Becali (66 de ani) de la FCSB.
Până în acest moment, tânărul atacant lateral a evoluat în opt partide pentru campioana en-titre, timp în care a reușit să ofere și trei pase decisive.
Mihai Toma are clauză de reziliere de 50 de milioane de euro
Gigi Becali l-a lăudat în repetate rânduri pe Mihai Toma și nu s-a ferit recent să-l compare cu Leo Messi.
Mai mult, pentru a îl păstra la echipa sa cât mai mult timp și pentru a îl vinde pentru suma considerată corectă, latifundiarul din Pipera i-a stabilit și o clauză de reziliere.
"Nu vreau să mai spun sume, dar are clauză de 50 de milioane”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.
- 250 de mii de euro este cota de piață a lui Mihai Toma, potrivit transfermartkt.com.
Gigi Becali a anunțat că Darius Olaru poate pleca de la FCSB. ”Vreau să plece!”
Gigi Becali (66 de ani), finanțatorul campioanei, a anunțat marți că o echipă ar fi tentată să-l transfere pe căpitanul roș-albaștrilor. Transferul se poate realiza foarte ușor, dacă fotbalistul acceptă, deoarece are o clauză eliberatoare în valoare de cinci milioane de euro.
Latifundiarul a precizat că nu se va opune eventualei tranzacții, deoarece are deja soluția de rezervă pentru FCSB. Becali este extrem de încântat de Mihai Toma (17 ani), pe care-l vede noul playmaker al echipei.
”E posibil ca zilele acestea să plece și Darius Olaru. Aseară i-am spus lui MM: ‘Eu vreau să plece Olaru’. El a zis: ‘Băi, Gigi, dar el e cel mai tare’. Eu vreau să plece pentru că am un jucător care seamănă cu Messi și eu vreau să joace în locul lui: Toma. Toma e decar.
Eu vreau să îl văd pe Toma în poziția de număr 10. Nu mai vreau să îl bag stânga-dreapta. Îl vreau decar, în locul lui Olaru. Ca să zbârnâie Europa după el. Să înnebunească Europa. Toma va fi acolo. 17 ani are.
Astăzi m-a sunat un impresar. A zis că o echipă îi plătește clauza lui Darius Olaru. Nu pot să spun de unde e. M-a rugat să nu spun echipa. Eu nu voiam să știu echipa, dar până la urmă mi-a spus-o. Eu vând pe bandă rulantă. Are clauza de 5 milioane. Să-mi dea 5 milioane și să îl ia”, a spus Becali, conform sursei menționate.
Etichete: transfer , gigi becali , superliga , fcsb , mihai toma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții