Gigi Becali a evidențiat un mare minus al fotbalului românesc, după umilința cu West Ham. ”Durează ani!”
articol scris de Digi Sport05.11.2022, 15:44
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Gigi Becali (64 de ani) a ajuns la concluzia că diferența dintre fotbalul românesc și cel din Vest este mult mai mare decât acesta a crezut inițial.
Omul de afaceri s-a convins de acest aspect după partida pe care echipa pe care o patronează, FCSB, a fost învinsă cu 3-0 (1-0) de West Ham, pe Arena Națională, în Conference League.
În acel meci, englezii au folosit mixt între rezerve și juniorii de la echipa de tineret, dar chiar și în această formulă, au fost superiori FCSB-ului la toate capitolele.
Gigi Becali, după umilința cu West Ham: ”Nici nu avem antrenori”
Gigi Becali consideră că uriașa diferență dintre fotbalul românesc și fotbalul important pornește încă de la nivelul copiilor și juniorilor.
Acesta este de părere că România nu dispune de personal calificat la cel mai înalt nivel, care să-i ajute pe tinerii jucători să-și atingă adevăratul potențial și să ajungă fobaliști de top.
Patronul celor de la FCSB crede că este nevoie de multă răbdare și timp pentru ca decalajul de valoare să fie anulat. Tinerii jucători au nevoie de o atenție specială, din toate punctele de vedere, pentru a se dezvolta corespunzător și de a performa la nivel de seniori.
Gigi Becali: ”Trebuie școliți acei oameni”
”Aici nu este numai problema de concept. Chiar dacă ești antrenor, eu spun un lucru: nici antrenori nu avem. Antrenorii ăia, când jucătorii vin de la 12-13 ani, talente...
N-ai văzut cum este acum? Îți pune un ceas, miligrame, kilograme, calorii, atâta, atâta. Atunci, trebuie școliți acei oamenii. Durează ani, nu poți face repede asta. Să se ducă oamenii undeva, acolo, să vadă doctorii ce medicamente se dau. Că prea erau ei (n.r. - jucătorii lui West Ham) așa puternici. Ce poate să ia, ce nu poate să ia. Așa cred.
Un jucător care a plecat în Israel, care vorbea cu un prieten al lui: `Ce faci, mă? Dorm. Cum mă? Păi, ce crezi că ești în România aici? Nu mai ai chef de nimic după antrenamente`.
În Israel, ține cont. Cu alte cuvinte - te omoară la antrenamente. Știi cine face asta, Hagi. El face antrenamentele cum trebuie făcute”, a declarat Gigi Becali, la Pro Arena.
Etichete: gigi becali , west ham
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții