Gică Hagi, înaintea confruntării cu Dan Petrescu: ”Nu se putea să începem anul mai bine!”
articol scris de Digi Sport22.01.2023, 16:28
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Farul Constanța primește vizita celor de la CFR Cluj, luni, 23 ianuarie, de la ora 20:00, la Ovidiu, într-un duel din etapa a 22-a din Liga 1. Va fi prima partidă oficială din anul 2023 pentru cele două formații.
- Meciul Farul - CFR Cluj va fi transmis în direct pe Digi Sport 1, în format Live Video, dar și în aplicația Digi Sport pentru abonații DIGI RCS&RDS.
Gică Hagi, înaintea meciului cu CFR Cluj: ”Sperăm ca strategia pe care am ales-o să ne ducă la succes”
Managerul tehnic al celor de la Farul Constanța, Gheorghe Hagi, s-a declarat încântat să înceapă anul 2023 cu o partidă atât de dificilă, cum se anunță a fi cea cu CFR Cluj.
Cu toate acestea, ”Regele” și-a pregătit strategia pentru a obține toate cele trei puncte și nu are de gând să-l menajeze pe prietenul Dan Petrescu.
”Nu se putea mai bine decât să începem anul contra campioanei României. E un meci foarte greu. Întotdeauna, între noi au ieșit partide deosebite. Am câștigat și noi, și ei, fiecare de multe ori. Va fi o confruntare echilibrată, deschisă la orice. Ne dorim să câștigăm cele trei puncte.
Știm că adversarul e foarte bun, competitiv, și trebuie să ne ridicăm la înălțimea lui. CFR are mentalitatea de campioană, de învingătoare. Sperăm să fim mai iuți, iar strategia pe care am ales-o să ne ducă la succes.
În noul an, obiectivul nostru principal e să continuăm ce am început în vară, încercând să câștigăm la fiecare meci cele trei puncte și să dobândim o mentalitate de învingători”, a declarat Gică Hagi.
Absențe importante pentru CFR Cluj
Antrenorul celor de la CFR Cluj, Dan Petrescu (55 de ani) a declarat sâmbătă, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Farul Constanța, că are mai multe probleme de lot.
Mai exact, nu se va putea baza pe Mario Camora și Denis Kolinger, care sunt suspendați. În plus, noii veniți Peteleu, Țîru, Maglica și Krasniqi nu sunt puși la punct cu pregătirea fizică, iar ”Bursucul” nu pare tentat să riște.
- La constănțeni va absenta fundașul Mihai Popescu - suspendat.
Etichete: hagi , digi sport 1 , dan petrescu , live video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții