Gică Hagi a anunțat că Ianis poate pleca înainte de EURO U21: "Sunt discuții!" Ce a spus de oferta lui Gigi Becali
20.04.2019, 17:58SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Gică Hagi a anunțat că fiul său, Ianis, are șanse mari să plece de la Viitorul chiar înaintea Campionatul European de Tineret, acolo unde va participa cu naționala U21 a României. "Regele" a spus că au existat mai multe discuții cu privire la un transfer al lui Ianis Hagi.
"El este curtat. Aşa cum şi-l doresc cele mai bune echipe din România, şi de afară şi-l doresc, ceea ce este un lucru foarte bun. Şi el se simte bine, şi noi ne simţim bine, dar asta nu are legătură cu munca pe care trebuie să o facem noi în meciurile care au mai rămas. Transferurile vor veni la sfârşitul lui mai, poate iunie. Eu sper ca Ianis, când pleacă la Europene, să fie în altă parte. Să se transfere înainte de Europene, aşa cum am plecat eu înainte de Mondialul din Italia, în 1990, la Real Madrid, şi am fost foarte liniştit.
Aşa să fie şi el liniştit, să se gândească doar la joc. Dar de la dorinţă până la concret, mai este, aşa că nu-l mai daţi că e făcut tot. Gândesc cu voce tare şi vă spun şi vouă gândurile mele, dar, în rest, sunt speculaţii", a declarat Gică Hagi, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o sâmbătă.
Gică Hagi: "Ianis este cel mai în formă jucător din campionat"
O variantă pentru Ianis Hagi ar putea fi FCSB, după ce Gigi Becali și-a manifestat intenția de a-l transfera. Patronul roș-albaștrilor a anunțat, chiar înaintea partidei de la Ovidiu, dintre Viitoul și FCSB, că este dispus să plătească 3 milioane de euro în vară pentru Ianis, pentru ca mai apoi să îl vândă pe zeci de milioane de euro.
"Nu are rost să intru în astea, ştiu că vouă vă plac!", a fost comentariul lui Gică Hagi, care a completat: "Există interes din mai multe părţi, unele mai concrete, alte mai puţin. Este cel mai în formă jucător din campionat în acest moment, să nu zicem că este cel mai bun, şi este normal tot ce se petrece în jurul lui şi al clubului. Dar şi pentru el, şi pentru ceilalţi jucători, lucrurile le vom discuta la sfârşitul campionatului, nu acum.
Suntem focusaţi să jucăm, chiar dacă între timp lucrăm şi la această parte. Nu s-a semnat cu nimeni, discutăm cu toată lumea, îi ascultăm şi vom lua decizia la momentul oportun, cea mai bună ofertă pentru Ianis, în primul rând, şi pentru club".
Mihai Teja: "E unul dintre primii 3-5 jucători din Liga 1"
Tehnicianul roş-albaştrilor crede că mijlocaşul de 20 de ani se numără printre cei mai buni jucători din Liga 1.
"Nu vreau să mă refer la preț sau altceva. Pot să vorbesc despre Ianis fotbalistul. Mie îmi place foarte mult, orice echipă l-ar dori. Poate să crească și mai mult. Este un alt Ianis Hagi de când a revenit de la Fiorentina, a crescut foarte mult. Îl cunosc de mic, mă bucur pentru el. Are calități foarte bune și va ajunge un jucător de top.
L-aș îmbrățișa (dacă vine la FCSB - n.r.). Orice jucător care are calitate și aduce un plus, este binevenit. Aș fi mulțumit. Nu vreau să merg mai departe. Este unul dintre primii 3-5 jucători din Liga 1 în acest moment", a declarat Teja.
Viitorul - FCSB va fi în direct la Digi Sport 1 duminică, de la ora 21:00. Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: gica hagi , gigi becali , ianis hagi , mihai teja
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții