Exclusiv Gabriel Torje a plecat de la Dinamo și semnează cu Farul! Hagi încearcă să facă o nouă minune
articol scris de Digi Sport02.06.2022, 15:17
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gabriel Torje (32 de ani) a retrogradat cu Dinamo în Liga 2 și și-a reziliat contractul cu gruparea din Ștefan cel Mare, scadent în vara anului 2023.
După ce a trăit cel mai rușinos sezon din carieră, Torje a ales să se despartă de Dinamo și, din informațiile digisport.ro, va evolua în stagiunea următoare la Farul Constanța. Mijlocașul va semna cu gruparea de la malul mării un contract valabil un an.
Gabi Torje a lăsat-o pe Dinamo în Liga 2 și va juca la Farul Constanța
La Farul, Torje va lucra din nou cu Gică Hagi. Sub comanda ”Regelui”, Torje a debutat în Liga 1 la Poli Timișoara și s-a dovedit una dintre senzațiile fotbalului românesc, iar Dinamo a plătit două milioane de euro pentru transferul său la București, în 2008.
- 25 de meciuri, 6 goluri și 3 assist-uri a adunat Torje în acest sezon la Dinamo.
- 400 de mii de euro este cota de piață a lui Gabi Torje, potrivit Transfermarkt.
Hagi încearcă să facă o nouă minune, revitalizându-i cariera lui Gabi Torje, așa cum a reușit cu Denis Alibec, Adrian Petre, Gabriel Iancu sau Ianis Hagi.
De-a lungul carierei, Torje a mai evoluat la Udinese, care plătea nu mai puțin de cinci milioane de euro pentru transferul său în 2011, la Granada, Espanyol, Konyaspor, Osmanlispor, Akhmat Grozny, Karabukspor, Sivasspor, AE Larissa și Bandirmaspor.
- Torje nu are niciun trofeu în palmares, în schimb a fost desemnat ”jucătorul anului” în România, în 2011.
Etichete: gabriel torje , transfer torje , torje farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții