Video Exclusiv Florinel Coman, la terapie: ”Îl ajută”. Gigi Becali a spus că "nu mai poate juca fotbal"
articol scris de Digi Sport09.03.2022, 18:54
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Din "diamant", Florinel Coman a ajuns să fie criticat și chiar ridiculizat de Gigi Becali. În vara lui 2021, patronul de la FCSB cerea 10 milioane de euro pe mijlocașul ofensiv, însă acum a ajuns să-l critice și să spună că "nu mai poate juca fotbal".
Terapia la care apelează Florinel Coman, după ce Gigi Becali a spus că "nu mai poate juca fotbal"
Între timp, jucătorul de 23 de ani a apelat la un psiholog sportiv, denumit mental coaching, la firma fostului mijlocaș Cătălin Munteanu.
"Îl ajută mental coaching. Florinel chiar este clientul nostru și face cu noi de foarte mulți ani. Cred că pe orice jucător îl ajută mental coaching-ul, pentru că te ajută să ai mentalitate de învingător pentru a-ți îndeplini obiectivele.
Ăsta este obiectivul nostru principal, să clădim mentalități de învingători la toți fotbaliștii, pentru ca, ușor-ușor, să poată să-și îndeplinească obiectivele pe care și le pune în fotbal.
Deci cred că mental coaching-ul îl ajută nu numai pe Florinel. În străinătate se face de foarte mult timp, iar noi am înființat această firmă de 5 ani. Afară, mulți jucători profesioniști au antrenorul lor personal pentru a-și antrena mintea, pentru a-și clădi mentalitatea de învingător de care are nevoie.
Sunt foarte mulți din Liga 1 și de afară care fac cu noi. Toată lumea știe de Răzvan Marin, Hanca și mulți alții și sunt foarte mulțumiți", a spus Cătălin Munteanu, în cadrul unui interviu cu reporterul Digi Sport Ștefan Drăghici.
Nu este pentru prima dată însă când Florinel Coman decide să recurgă la o astfel de soluție. În 2018, la un an de la transferul la FCSB, fotbalistul a fost ajutat de un mental coach, iar acest lucru s-a văzut atât în prestațiile foarte bune din tricoul roș-albaștrilor, dar și în cel al naționalei de tineret a României, de la EURO 2019.
Gigi Becali: "Florinel Coman nu mai poate să joace fotbal"
Pe 28 februarie, după meciul FCSB - Farul 0-2, Gigi Becali l-a făcut praf pe Florinel Coman.
”Când am spus să bată Tavi, bate Tavi. Îți dai seama cine e Coman? E cel mai mare fotbalist. Bate el, ia mingea, dă pasă la portar. Ce să faci? Coman! Păi, va mai juca Coman? Antrenează-te dacă vrei să mai joci.
(Dacă mai are încredere în el) Nu cred. Nu mai am încredere deloc în el. Nu mai cred în el că poate ajunge fotbalist. Nu mai are forță deloc, nici plecarea de pe loc. Știi cum se uită fotbalui? Nu îl uită, dar trebuie să fie o colaborare între minte și trup. Dacă tu, în loc să antrenezi trupul...dar nu mai zic nimic, că fac iar păcate”, a declarat Gigi Becali la Pro X.
- 4 milioane de euro este cota actuală de piață a lui Florinel Coman, potrivit publicației de specialitate Transfermarkt.
Etichete: gigi becali , catalin munteanu , florinel munteanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții