Florin Prunea, aproape de revenirea la Dinamo: "Negociez"
11.10.2018, 11:45SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Florin Prunea e la un pas de revenirea la Dinamo. Fostul preşedinte al Politehnicii Iaşi a confirmat negocierile cu patronul "câinilor", Ionuţ Negoiţă, pentru preluarea postului de director general al trupei din Ştefan cel Mare.
"Da, negociez, sunt discuții. Normal că mi-aș dori să revin odată și odată la Dinamo, clubul la care am venit din 1977. Inclusiv azi am o întâlnire, iar pe seară voi putea oferi mai multe detalii", a spus Prunea pentru Gazeta Sporturilor.
Prunea ar reveni după şapte ani la Dinamo, unde a mai fost director sportiv în sezonul 2010-2011.
Fostul portar al "alb-roşiilor" este prieten cu Negoiţă, care a vrut să-l aducă şi la Iaşi, în scurta perioadă în care a fost acţionar acolo, şi a fost propus la Dinamo şi de Ionuţ Lupescu.
Dinamo este pe un dezamăgitor loc 12 în Liga 1, poziţie care duce la barajul pentru evitarea retrogradării, cu numai 11 puncte după 11 etape.
Florin Prunea a apărat poarta lui Dinamo în trei perioade, 1985-1988, 1992-1998 şi 2000-2002. Are 40 de meciuri pentru naţionala României, între 1990 şi 2001.
Etichete: dinamo , ionut negoita , florin prunea , prunea revine la dinamo , prunea director general dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții