FCSB era OUT din cursa pentru titlu fără golurile din prelungiri! Câte puncte a obținut în finalurile meciurilor
articol scris de Digi Sport20.03.2022, 23:43
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
FCSB a câștigat într-un mod dramatic meciul cu FC Argeș de la Pitești, scor 3-2, datorită unui gol marcat de Andrei Dumiter în minutul 94, ultima fază.
Marcarea unui gol în prelungirile meciului nu reprezintă în niciun caz un fapt rar întâlnit la FCSB în acest sezon, ba chiar din contră.
VIDEO cu rezumatul meciului FC Argeș - FCSB 2-3:
FCSB era OUT din cursa pentru titlu fără golurile din prelungiri
Astfel, potrivit datelor furnizate de jurnalistul Radu Naum la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport, FCSB a obținut nu mai puțin de 15 puncte prin goluri marcate după minutul 90:
- UTA - FCSB 1-1 (gol Ianis Stoica în minutul 91)
- Chindia - FCSB 0-1 (gol Constantin Budescu în minutul 97)
- Universitatea Craiova - FCSB 2-3 (gol Andrei Cordea în minutul 91)
- FCSB - CFR Cluj 3-3 (gol Iulian Cristea în minutul 94)
- FCSB - U Craiova 1948 2-2 (gol Claudiu Keșeru în minutul 92)
- FCSB - FC Voluntari 1-0 (gol Octavian Popescu în minutul 94)
- FC Argeș - FCSB 2-3 (gol Andrei Dumiter în minutul 94)
Fără golurile marcate în finalurile meciurilor FCSB era ieșită din cursa pentru titlu și ”tremura” inclusiv pentru o poziție pe podium. Echipa lui Toni Petrea ar fi intrat cu 25 de puncte în play-off și ar fi avut 31 după jocurile cu Farul și FC Argeș. Ar fi fost la 11 puncte în spatele lui CFR Cluj și la doar o lungime peste Universitatea Craiova.
FCSB, la cinci puncte în spatele liderului CFR Cluj
Cu victoria de la Pitești, FCSB a ajuns la 37 de puncte și este la doar cinci lungimi în spatele liderului CFR Cluj.
Formația lui Toni Petrea a profitat de pasul greșit făcut de ardeleni în a doua rundă din play-off, 0-0 cu Farul.
Etichete: fc arges fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții