Denis Alibec, înapoi la Farul? Oficialii clubului au reacționat imediat
articol scris de Digi Sport03.12.2023, 11:44
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Denis Alibec (32 de ani) a plecat de la Farul la scurt timp după câștigarea titlului în SuperLiga și a semnat cu formația Muaither SC, din Qatar.
Ciprian Marica a reacționat: "Nu cred că Gică nu și l-ar dori pe Alibec"
În cadrul emisiunii Fotbal Club, Denis Alibec a vorbit despre situația sa și a declarat că ia în calcul chiar să revină la Farul. La o zi distanță, oficialii campioanei României din sezonul trecut au reacționat, iar Ciprian Marica a dat de înțeles că acest lucru nu ar fi posibil în momentul de față, asta deoarece atacantul ar trebui să renunțe la pretențiile financiare.
”Noi întotdeauna am avut ușa deschisă pentru Alibec, pentru ceea ce a realizat el la Farul, cum a tras echipa după el sezonul trecut, în care am și ieșit campioni. Gică e cel care decide din punct de vedere tehnic, dar nu cred că nu și l-ar dori pe Alibec.
Acum, sigur, important e și ce vrea el, a ajuns la o vârstă la care ar trebui să se gândească și din punct de vedere financiar. Cred că și în Qatar se poate pregăti pentru EURO”, a spus Ciprian Marica, pentru Iamsport.
Denis Alibec a spus că se gândește să revină la Farul
La puțin timp după tragerea la sorți, Denis Alibec (32 de ani), atacantul celor de la Muaither, a dezvăluit că ar lua în calcul să o părăsească pe formația din Qatar în perioada de mercato de iarnă pentru a juca la o echipă dintr-un campionat mai puternic, care să-i ofere un ritm mai bun pentru perioada în care vârful se va afla alături de echipa națională a României la turneul final din Germania.
”Am vorbit și cu Mister (n.r. antrenorul lui Muaither, Murcia Gonzalez), poate mă transfer acum în iarnă. Dacă nu, sper să joc cât mai bine aici și să câștigăm câteva meciuri să mergem mai sus. Ritmul meciurilor este unul bun, dar la antrenamente nu este ritmul atât de intens.
Am înțeles, conform noilor reguli, că aș putea juca și la a treia echipă într-un an, sau, dacă nu, la Farul Constanța. Prima oară trebuie să mă gândesc să joc aici pentru că am contract cu ei”, a spus Denis Alibec, la emisiunea Fotbal Club.
Etichete: gica hagi , denis alibec , ciprian marica , superliga , farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții