Explicația lui Dan Petrescu după ce Roger a fost scos din lotul CFR-ului înaintea meciului cu FCSB
articol scris de Digi Sport16.04.2022, 20:34
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
CFR Cluj a luat o decizie drastică înaintea meciului cu FCSB de duminică, prin excluderea din lot a fotbaliștilor Cătălin Itu (22 de ani) și Roger Rodrigues (26 de ani).
Cel din urmă a fost adus în Gruia acum câteva luni, în iarnă, chiar la cererea lui Dan Petrescu (54 de ani). Brazilianul îl impresionase pe tehnician prin evoluțiile de la UTA, însă nu a mai reușit să o facă și după ce a ajuns în tabăra ardelenilor.
Dan Petrescu a explicat decizia de a-l scoate din lot pe Roger Rodrigues
La conferința de presă premergătoare duelului cu FCSB, "Bursucul" a explicat că l-a scos din lot pe Roger deoarece încă nu a reușit să îl convingă la antrenamente că merită un loc în prima echipă.
"Roger a suferit la fel ca Boateng, foarte mult, când a venit la echipă. Nu a reușit să se impună, dar asta nu înseamnă că nu poate reveni în vizorul primei echipe pe viitor.
A jucat ieri la echipa a doua, am fost să-l văd. Poate că impactul cu echipa nu a fost așa cum și-a dorit el și cum ne-am dorit noi. Nu orice jucător care vine la CFR se impune. Gândiți-vă câți jucători au plecat de când sunt eu la CFR.
La CFR e presiune maximă și se vrea câștigarea campionatului. Dacă nu faci față imediat, nu te așteaptă nimeni! Nici pe mine, nici pe el. Eu mai cred, cred că va exploda la un moment dat, dar până acum nu a reușit să-mi demonstreze la antrenamente că e foarte bun", a explicat Petrescu.
- Derby-ul dintre CFR Cluj și FCSB se joacă duminică, de la 20:30 și va putea fi urmărit în format LIVE VIDEO pe Digi Sport 1, dar și pe www.digisport.ro sau în aplicația Digi Sport (disponibilă pe Google Play și App Store), de către abonații RCS & RDS.
Roger Rodrigues, unul dintre cei 10 fotbaliști transferați de CFR Cluj în iarnă
Brazilianul face parte din lista mai multor nume aduse la gruparea din Gruia în iarnă, în special pentru a câștiga campionatul.
- Răzvan Sava
- Kristian Dimitrov
- Raoul Mal
- Cristi Neguț
- Sergiu Buș
- Daniel Birligea
- Marko Dugandzic
- Yuri Matias
- Roger Junio Rodrigues
- Lovro Cvek
Totodată, CFR Cluj a mai legitimat săptămânile trecute și patru jucători de perspectivă, care vor evolua pentru moment la echipa secundă a clubului.
- Yeboah Emmanuel, atacant în vârstă de 19 ani din Ghana
- Adjani Abdoul Kader, mijlocaş central în vârstă de 18 ani din Coasta de Fildeş
- Orman Davis, fundaş stânga în vârstă de 19 ani din Panama
- Jah Mustapha, atacant în vârstă de 18 ani din Gambia
Etichete: dan petrescu , roger rodrigues
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții