Breaking News Eugen Trică s-a despărțit iar de U Craiova 1948! A plecat el, nu jucătorii! A ”rezistat” o lună și două zile
articol scris de Digi Sport11.12.2021, 14:36
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
O lună și două zile a rezistat Eugen Trică (45 de ani) la al doilea mandat pe banca celor de la U Craiova 1948, în acest an. Conducerea oltenilor și-l dorește în funcție pe Edi Iordănescu (43 de ani), după cum digisport.ro te-a anunțat în exclusivitate.
Eugen Trică s-a despărțit iar de U Craiova 1948! Anunțul oficial
Tehnicianul, care spunea după remiza cu Dinamo, 0-0, că vor pleca mnai repede jucătorii care nu dau randament decât el, a fost convins de actuala conducere să sisteze de comun acord colaborarea.
”Eugen Trică și Fotbal Club Universitatea 1948 au ajuns la un acord pentru încetarea colaborării.
Clubul îi mulțumește pentru tot ce a realizat ca antrenor al echipei și îi urează mult succes în următoarele provocări”, au anunțat oficialii grupării din Bănie, pe pagina de Facebook.
Eugen Trică este al treilea antrenor al lui U Craiova 1948 demis în acest sezon, după Adrian Mutu, cel care-l înlocuise în vară, și Flavius Stoican.
Eugen Trică a jucat tare în relația cu jucătorii, dar tot el a plătit. “Dacă nu-și revin și nu joacă fotbal, până să plec eu pleacă ei.”
Trică a amenințat că va înlătura din lot mai mulți fotbaliști, dacă aceștia nu-și vor schimba atitudinea. Antrenorul este deranjat în mod special de evoluția unor jucători străini, precum Terell Ondaan și Sekou Sidibe.
"Un meci de luptă, în care au fost ocazii de ambele părți. Deci puteau să câștige și ei, și noi. Nu vreau să mă leg de acea fază, acel posibil penalty. Rămâne să văd și, dacă a fost penalty, să vedem cine răspunde.
Cert este faptul că nu e fotbalul pe care mi-l doresc la Craiova. Unii jucători cred că, dacă au dat o pasă de gol sau un gol, sunt cei mai buni jucători din lume. Dacă nu-și revin și nu joacă fotbal, până să plec eu pleacă ei.
Le transmit mesajul ăsta, o să plece, avioanele îi așteaptă. Ăsta nu este fotbalul pe care îl doresc suporterii Craiovei”, a spus Trică, printre altele, la acel moment.
Etichete: eugen trica , trica , antrenor u craiova 1948 , trica u craiova 1948 , trica antrenor craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții