Eugen Neagoe se pregătește de o revenire de senzație! Este favorit să preia o echipă din Liga 1
28.09.2019, 19:29SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Eugen Neagoe (52 de ani) pregătește revenirea în antrenorat, la mai bine de o lună după ce Dinamo a anunțat despărțirea de acesta, din cauza problemelor medicale, apărute în urma unui infarct miocardic.
Fostul antrenor al clubului din Ștefan cel Mare ar fi favorit să preia Hermannstadt, după cum a fost anunțat sâmbătă în cadrul emisiunii Fotbal Club. Costel Enache, actualul antrenor al sibienilor, a anunțat că își va da demisia, după înfrângerea de pe teren propriu, 0-1, cu FC Botoșani.
Eugen Neagoe este acum în "pole position" pentru a deveni antrenorul principal al clubului. Acesta trebuie să se asigure înainte că este apt din punct de vedere medical pentru a pregăti din nou o echipă. Tehnicianul a suferit un infarct miocardic chiar în timpul meciului Dinamo - Universitatea Craiova, din etapa a doua a Ligii Întâi.
Ionel Dănciulescu, aflat și el în studio-ul Fotbal Club, a dezvăluit că s-a întâlnit recent cu fostul coleg de la Dinamo și că acesta pare pregătit de o revenire.
"Nu mă surprinde, chiar m-am văzut cu el și arăta destul de bine, conducea mașina, și cu siguranță va antrena la un moment dat, sper cât mai curând. E un antrenor foarte, foarte bun", a spus Dănciulescu.
Eugen Neagoe ar fi trebuit să ia o pauză de cel puțin 3 luni
Luni două zile după infarctul suferit de Eugen Neagoe, la Digi Sport Matinal a intervenit prin telefon medicul cardiolog, doctor în ştiinţe medicale, Ştefan Busnatu, de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni.
"La momentul acesta, tratamentul medicamentos acut, in asociere cu cel interventional sau chirurgical, dacă se impun, durează cam 5-7 zile. Ulterior, dacă se doreşte o recuperare cardiacă eficientă, atunci durata este între 6 şi 12 săptămâni. În România, recuperarea cardiacă nu prea se face, un pacient pleacă acasă şi îşi vede în continuare de treabă.
Domnul Neagoe probabil că va trebui să apeleze la o clinică din străinătate, pentru că noi avem un singur centru specializat, la Covasna. Dar acolo, din anumite cauze, nu se poate face o astfel de recuperare mai mult de 15 zile. Să revină pe bancă? Eu nu aş recomanda să se întâmple imediat acest lucru. În astfel de cazuri, cam trei luni ar trebui să dureze perioada de repaus", a mai spus Ştefan Busnatu, asistent universitar la UMF Carol Davila.
Etichete: dinamo , eugen neagoe , hermannstadt , eugen neagoe revenire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții