”Erau echipa momentului”. Discursul lui Burcă, după ce campionii au spulberat-o pe FC Argeș
articol scris de Digi Sport01.03.2021, 22:58
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
VIDEO CFR Cluj - FC Argeș 5-0. Andrei Burcă (27 de ani), fundașul celor de la CFR Cluj a tras concluzii după victoria la scor a echipei lui Edi Iordănescu.
După această victorie, campioana a ajuns la 54 de puncte și a egalat liderul FCSB, care a câștigat ieri cu 2-0 în fața celor de la FC Botoșani.
Andrei Burcă: ”Am intrat foarte concentrați”
„Ne bucurăm că am marcat, într-adevăr nu am avut foarte multe de muncă, am reușit să fructificăm câteva dintre ocaziile pe care le-am avut până la pauză și să intrăm mai relaxați. Au venit după 11 meciuri fără înfrângeri, luaseră patru goluri în acest an, o defensivă foarte bună. În faza defensivă au fost aceeași oameni.
Am intrat foarte concentrați. Erau, din punctul meu de vedere, echipa momentului. Îți dau altă încredere, joci altfel”, a spus Burcă, la finalul partidei.
Burcă a văzut cartonașul galben în prelungirile partidei și va rata etapa următoare. CFR se va deplasa pe terenul celor de la UTA, într-un meci programat sâmbătă, 6 martie, în direct pe Digi Sport 1 și pe digisport.ro pentru abonații RCS-RDS:
”Îmi e mai ciudă pentru că am încercat să evit contactele după 2 sau 3-0. Asta e, sper să câștige băieții la UTA. Știm că o să ne aștepte un meci dificil, își doresc să prindă play-off-ul, dar noi trebuie să mergem acolo concentrați și să câștigăm meciul”, a mai spus Burcă.
VIDEO cu rezumatul partidei CFR Cluj - FC Argeș 5-0
Etichete: cfr cluj , andrei burca , cfr cluj fc arges
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții