Video Echipa națională, marele obiectiv al lui Bogdan Țîru. “În Polonia m-am dezvoltat fizic și mental”
articol scris de Digi Sport10.01.2023, 17:40
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Fundașul Bogdan Țîru (28 de ani) este unul dintre cele patru transferuri făcute de CFR Cluj în această iarnă.
Bogdan Țîru: "Am o concurență foarte mare la CFR"
Țîru a fost adus de CFR Cluj de la echipa poloneză Jagiellonia, pentru care juca din februarie 2020.
CFR Cluj a plătit 250.000 de euro pentru acest transfer, potrivit site-ului Transfermarkt. Țîru mai avea contract cu Jagiellonia până în vara anului 2024.
- Fundaș central, Bogdan Țîru a câștigat trei trofee în România, toate cu Viitorul Constanța (actualmente Farul Constanța): titlul în Liga 1 (2017), Cupa României (2019) și Supercupa României (2020).
În direct la Digi Sport, Dan Petrescu a precizat că Bogdan Țîru este un jucător de calitate, care poate reprezenta o soluție pentru echipa națională.
În cantonamentul CFR-ului din Spania, Țîru a explicat, într-un interviu, care au fost motivele pentru care a acceptat oferta campioanei Ligii 1.
"M-am acomodat bine. Am o pregătire în spate, pentru că am făcut două săptămâni cu cei din Polonia. Sunt bine, sunt în ritm.
Proiectul m-a făcut să vin la CFR Cluj. Încă din vară au existat niște discuții. Cei de acolo au cerut un pic cam mult pentru pretențiile care erau atunci. După aceea, am continuat să vorbim.
Domnul Bogdan Mara, domnul Dan Petrescu m-au sunat, mi-au spus ce ambiții au și asta m-a determinat să mă întorc. În Polonia m-am dezvoltat fizic și mental, dar nu m-am bătut la nimic, n-am avut obiectiv să câștigăm ceva. Mi-am dorit un pic mai mult!
Încă mă gândesc la națională, îmi doresc. E un avantaj că m-am întors în România. Mă știu cu câțiva jucători de la CFR Cluj.
Am o concurență foarte mare la CFR, cu Burcă, cu Yuri, cu Kolinger. Am venit să ajut și Mister (n.r. – Dan Petrescu) va decide pe cine va băga.
Îmi place să câștig, asta mă motivează. Am ambiții mari, vreau să fiu mai bun în fiecare zi. Nu întotdeauna îți iese, dar, dacă ești perseverent, cred că într-un final îți va reuși.
Am semnat pe trei ani și jumătate, sper să ne acomodăm (n.r. – alături de soție). Am auzit de la mulți oameni că Clujul este un oraș frumos, liniștit, care s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani", a spus Bogdan Țîru, într-un interviu pentru CFR TV.
Etichete: liga 1 , cfr cluj , bogdan tiru , jagiellonia , tiru cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții