Video "E inteligent, dar îl vom avea sub control!”. Planul clujenilor pentru anihilarea lui Ianis Hagi
15.03.2019, 21:03SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ianis Hagi (20 de ani) a fost omul meciului FCSB - Viitorul 1-2, astfel că acum cei de la CFR Cluj și-au luat toate măsurile pentru a-l anihila pe băiatul ”Regelui”. Campioana va evolua sâmbătă seară, 16 martie 2019, în fieful grupării din Ovidiu, dar Alin Minteuan (42 de ani), antrenorul ardelenilor, a anunțat că meciul a fost programat foarte bine.
”Nu doar pe Ianis îl vom trata cu maximă siguranță, ci pe toți cei 10-11 jucători care vor fi în teren”, a spus Alin Minteuan. În schimb, Adam Lang fundașul CFR-ului a fost mult mai tranșant: ”Ianis are calitate, e tehnic, e un jucător inteligent, dar dacă vom sta compacți, vom dicta ritmul jocului și îl vom avea sub control”, a precizat Lang.
”Decarul” celor de la Viitorul are încredere că el și colegii săi pot obține rezultate notabile și în acest sezon. ”O luăm meci cu meci, suntem implicați în două competiții, încercăm să mergem în ambele cât mai departe. Vrem să ne îndeplinim obiectivul în campionat și să jucăm finala Cupei României”, a spus și Ianis.
Meciul Viitorul - CFR Cluj se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30, şi va fi transmis ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 şi în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro şi m.digisport.ro.
Hagi senior a promis că dacă Viitorul se va impune și contra CFR-ului, atunci va mai organiza o petrecere la Constanța, așa cum a fost după accesul în play-off.
Antrenorul campioanei din 2017 e convins că un succes al echipei sale ar face lupta pentru titlu mult mai interesantă. În acest moment, formaţia din Gruia are 4 puncte peste U Craiova şi 5 peste FCSB. "Sunt trei puncte care redeschid play-off-ul, echilibrează foarte mult play-off-ul. Dacă noi câştigăm, cred că toate echipele pot spera apoi la orice. Cu o victorie ne-am situa şi noi acolo, în lupta pentru primele locuri, dar nu locul 1, pentru că totuşi rămân 5 puncte şi sunt multe.
Dar ne poziţionează acolo, în lupta pentru locul 2-3", a declarat Hagi, la conferinţa de presă de vineri.
Gică Hagi sare în apărarea lui Dragoş Nedelcu, pus la zid de Gigi Becali după FCSB - Viitorul
„Nedelcu nu este în formă foarte bună, dar este valoros, cu un potențial enorm, pe care l-a demonstrat. Este unul dintre cei mai buni închizători din România, trebuie să-și revină, să facă următorul pas, în față. Cel puțin Steaua (n.r. FCSB) sau ceva mai mare.
Are sub 21 de ani, are în față totul și sfatul meu ar fi să se ducă la mult mai bine, asta trebuie să fie ținta. Este jucătorul Stelei și ei trebuie să se gândească la aceste aspecte, nu noi. Dacă i se dă încredere, curaj, este foarte bun”, a mai spus Hagi, la aceeași conferință de presă, despre Dragoș Nedelcu, fotbalistul căzut în dizgrația lui Becali.
Etichete: gica hagi , gigi becali , ianis hagi , dragos nedelcu , transferuri fcsb , viitorul cfr cluj , meciuri playoff , ianis hagi cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții