Dumitru Dragomir i-a ”găsit” antrenor Universității Craiova
articol scris de Digi Sport20.12.2022, 20:40
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Universitatea Craiova este în căutarea unui antrenor principal, un înlocuitor pentru Mirel Rădoi (41 de ani), care și-a dat demisia la începutul lunii decembrie.
Interimatul în ultimele meciuri din 2022 a fost asigurat de Dragoș Bon și, chiar dacă echipa a obținut două victorii din tot atâtea posibile, Universitatea Craiova va avea un nou antrenor din ianuarie.
Propunerea lui Dumitru Dragomir pentru Mihai Rotaru
Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, crede că Emil Săndoi, selecționerul României U21, este varianta ideală pentru Universitatea Craiova.
”Eu, dacă aș fi în locul lui Rotaru, l-aș aduce pe Săndoi. Să fie Săndoi cu Papură (n.r. Corneliu Papură).
Știu că Emil Săndoi se pregătește pentru Campionatul European, dar e mai importantă Craiova decât o echipă U21”, a spus Dumitru Dragomir, la Pro Arena.
Emil Săndoi este din august antrenorul echipei naționale U21, care urmează să participe în vară la Campionatul European, organizat de România și de Georgia.
”Tricolorii mici” sunt în grupă cu Ucraina, Croația și Spania și vor juca toate meciurile la București, pe stadion din Ghencea.
Universitatea Craiova vrea să anunțe noul antrenor până la finalul anului
Universitatea Craiova a accelerat negocierile pentru numirea noului antrenor principal, care, speră oltenii, va fi anunțat până la finalul anului.
Conducerea clubului din Bănie se grăbește pentru că vrea ca noul antrenor să plece alături de echipă în cantonamentul de iarnă, care începe pe 4 ianuarie.
Etichete: dumitru dragomir , mihai rotaru , antrenor universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții