Video Dinamo - Juventus 1-2. Oaspeţii au urcat pe loc de baraj, după prima victorie stagională în deplasare
30.03.2018, 22:25SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Juventus Bucureşti a produs surpriza play-out-ului şi a părăsit pentru moment ultimul loc, după prima victorie stagională în deplasare, 2-1 cu Dinamo.
Echipa lui Florin Bratu a făcut un nou meci pe care vrea să-l uite cât mai curând, în Ştefan cel Mare, cu "lanterna roşie". Ultima clasată înaintea rundei a treia din play-out a tras un prim semnal de alarmă în prima repriză, când a deschis scorul, prin căpitanul Ciprian Petre.
Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICIAlb-roşiii au egalat în startul reprizei a doua prin Daniel Popa, din pasa lui Mihai Popescu. Robert Moldoveanu a încercat să înscrie un gol spectaculos, cu călcâiul, dar Drăghia a intervenit providenţial.
În schimb, s-a înscris la cealaltă poartă. Vlad Muţiu, aflat la primul meci pentru Dinamo în acest sezon, a încasat al doilea gol, la o fază la care brazilianul Wallace a fost lăsat fără marcaj şi a finalizat simplu pasa primită de la Drăghici.
Salomao, intrat după pauză, a irosit şansa egalării, în faţa unui Drăghia din nou decisiv, iar Juventus a reuşit prima victorie în deplasare din acest sezon.
Dinamo a devenit astfel singura echipă din campionat care a primit două goluri de la Juventus pe teren propriu.
Etichete: liga 1 , dinamo , juventus bucuresti , play-out , fotbal liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții