Exclusiv Dică n-are nicio vină. Laurențiu Reghecampf e tranșant: "Mi se pare că îi cocoloşiţi"
23.12.2018, 20:56Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
VIDEO FCSB - CFR Cluj 0-2 | Nicolae Dică este istorie pentru FCSB, însă Laurențiu Reghecampf îi ia apărarea antrenorului recent demis de Gigi Becali. Fostul tehnician al roș-albaștrilor i-a pus la zid pe jucătorii tineri de la FCSB, aduși pe bani grei de la Viitorul și pe care Becali cere acum zeci de milioane de euro.
"Vorbim despre nişte tineri care, acum un an de zile, au câştigat campionatul, sunt campioni. Nu vorbim despre nişte jucători care au venit la Steaua şi-şi fac junioratul, ci despre nişte jucători care sunt calificaţi cu naţionala U21. Pentru mine, ei nu mai sunt tineri. Ei reprezintă spuma fotbalului românesc, trebuie trataţi ca atare. Mi se pare că îi cocoloşiţi puţin, ei ar trebui să se maturizeze mult mai repede şi să fie responsabili. Îmbracă tricoul Stelei şi trebuie să fie campioni.
Se dă vina pe antrenor, se dă vina pe patron, dar cred că şi ei ar trebui să aibă mai multă responsabilitate, la urma urmei vine de la o echipă care a câştigat campionatul, nu mai sunt tineri, sunt calificaţi la Euro U21 şi joacă la Steaua Bucureşti. Responsabilitatea este foarte mare. Trebuie să-şi asume asta şi să încerce să joace cât mai bine. Indiferent că au 18-19 ani, ei reprezintă elita fotbalului românesc şi trebuie să-i tratăm ca atare", a spus Laurenţiu Reghecampf.
După FCSB - CFR Cluj 0-2, Gigi Becali a răbufnit la adresa lui Nicolae Dică, cerându-i demisia, iar ulterior, fostul atacant s-a conformat.
Pe lista lui Gigi Becali se află Mihai Teja, Dan Alexa și Marius Șumudică. Patronul de fapt al roș-albaștrilor a confirmat discuțiile cu primii doi, iar Șumudică a dezvăluit, în direct la Digi Sport Special, că nu ar refuza o colaborare, deși este un rapidist cunoscut și un antistelist convins.
Etichete: nicolae dica , laurentiu reghecampf , antrenor fcsb , video fcsb - cfr cluj 0-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții