Exclusiv Dennis Man, subiect de dezbatere! Păreri împărțite după cea mai recentă ofertă a Parmei: ”L-aș da cu două mâini” / ”E puțin”
articol scris de Digi Sport12.01.2021, 23:46
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dennis Man a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ai sezonului de toamnă de Liga 1, iar de serviciile sale s-au interesat în ultimele săptămâni mai multe cluburi.
Conform presei din Italia, Parma este echipa care insistă cel mai mult pentru a-l aduce pe Dennis Man. Formația la care joacă Valentin Mihăilă a ajuns pe locul 19, penultimul, în Serie A, și-l vrea pe Man încă din această iarnă, pentru a întări echipa în vederea părții secunde a sezonului, în care ar putea fi implicată în lupta pentru evitarea retrogradării.
Păreri împărțite după ultima ofertă făcută de Parma pentru Dennis Man
Astfel, Parma a decis să pluseze și să ofere 12.000.000 de euro pentru a-l transfera pe Dennis Man în ianuarie, sumă care ar putea crește datorită anumitor bonusuri de performanță.
Suma propusă de italieni, care ar fi cu aproximativ 2.000.000 de euro mai mică decât cea dorită de Gigi Becali,a produs o scurtă dezbatere la Fotbal Club, de la Digi Sport.
În momentul în care a auzit propunerea, Ion Crăciunescu a răspuns prompt: ”L-aș da cu două mâini”. Prezent în studio, Ionel Dănciulescu a transmis, însă, că oferta Parmei este ”prea mică”, realizând o paralelă cu suma cerută de Gigi Becali.
”E o sumă mică pentru FCSB, la ce pretenții au cei de acolo, având în vedere discuțiile care au fost în trecut și ce își dorește FCSB. Dacă nu l-au dat pe Moruțan pe 10.000.000, nu cred că-l dai pe Man pe 12.000.000 de euro”, a declarat Ionel Dănciulescu.
Gigi Becali, termen limită pentru transferul lui Dennis Man
Chiar dacă a mărit oferta, Parma este încă sub cerințele lui Gigi Becali în ceea ce privește suma pentru un transfer al lui Dennis Man.
Patronul de la FCSB chiar ar fi hotărât că, dacă italienii nu vor oferi cele 14.000.000 de euro pe care le solicită pe Man până la 15 ianuarie, fotbalistul va rămâne în Liga 1 cel puțin până în perioada de mercato din vară, pentru a spori șansele ”roș-albaștrilor” la primul titlu după șase ani de așteptare.
Gigi Becali este ține la preț în cazul transferului lui Dennis Man și pentru că FCSB nu va încasa întreaga sumă. Mijlocașul de bandă a fost adus de la UTA Arad în 2016, pentru 400.000 de euro și 11% dintr-un viitor transfer. Din aceste procente, 5.5% sunt ale UTA-ei și cealaltă jumătate aparține celor de la Atletico Arad, club care l-a format pe Man.
În prima parte a campionatului, Dennis Man a jucat în 14 partide pentru FCSB, reușind 12 goluri și patru pase de gol.
Etichete: ion craciunescu , ionel danciulescu , gigi becali , dennis man , oferte dennis man , dennis man parma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții