Decizia pe care a luat-o Marco Dulca după ce Gigi Becali a spus că ar agrea ca jucătorul să se întoarcă la Chindia
articol scris de Digi Sport20.09.2022, 18:23
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Marco Dulca (22 de ani) a fost criticat de Gigi Becali (64 de ani), la fel ca și Bogdan Rusu (32 de ani) după al doilea meci disputat de FCSB în actuala ediție a Conference League, 0-0 cu Anderlecht pe Arena Națională.
Decizia pe care a luat-o Marco Dulca după ce Gigi Becali a spus că ar agrea ca jucătorul să se întoarcă la Chindia
Finanțatorul a spus că cei doi nu trebuie să se supere, dar că nu fac față rigorilor roș-albaștrilor și că ar fi de acord ca ambii să revină la cluburile de la care au ajuns la FCSB, Chindia Târgoviște, respectiv CS Mioveni.
Marco Dulca nu s-a lăsat influențat de aceste critici și a decis să meargă mai departe pe drumul lui, convins fiind că va convinge într-un final la gruparea bucureșteană. Toate aceste detalii au fost furnizate chiar de către tatăl lui, Cristi Dulca.
”Am vorbit cu el și nu este afectat de vorbele patronului. Trebuie să se pregătească! M-am uitat pe cifrele lui şi trebuie să se pregătească, să fie mental bine, pentru că la un club ca FCSB cerinţele sunt mari.
Nu a fost jucător care să nu fie certat (n.r. de Gigi Becali). Noi, la Rapid, eram certaţi de suporteri.
Marco are un contract, trebuie să-şi respecte statutul de jucător. Nu s-a gândit să plece”, a spus Cristi Dulca, la Prima Sport.
Cristi Dulca, despre Marco Dulca, după criticile lui Gigi Becali. ”Mi-a plăcut când a intrat”
Selecționerul naționalei feminine a României a mai spus că Marco a jucat atunci când a fost utilizat în nota echipei și că nu i se poate reproșa nimic din punct de vedere profesional.
”Cristi a venit nou la FCSB, dar din punct de vedere mental e foarte bine. Se antrenează foarte corect şi profesionist, are cele mai bune condiţii.
Eu zic că trebuie să avem puţină răbdare să îşi consolideze poziţia acolo şi când va intra va da totul.
Mi-a plăcut când a intrat, poate în meciul cu Farul nu a ieşit în evidenţă, dar a jucat în nota echipei, nu a făcut greşeli majore. La fel şi cu Viking. E normal când vii la o echipă cu pretenţii, cerinţele sunt mari”, a mai spus Dulca.
VIDEO cu rezumatul partidei Universitatea Craiova - FCSB 2-1
Etichete: gigi becali , cristi dulca , marco dulca , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții