De ce nu o preia Adrian Porumboiu pe Dinamo. Răspunsul ferm al fostului arbitru
31.05.2020, 22:17Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Adrian Porumboiu (69 de ani) a avut un răspuns categoric când a fost întrebat de posibila implicare la Dinamo, club care ar putea fi preluat de alți investitori spanioli, după ce negocierile cu grupul reprezentat de Toni Curea au picat.
Fostul arbitru, care a mai investit la FC Vaslui, lasă de înțeles că nu se mai gândește să investească în fotbal.
Adrian Porumboiu: ”Nu mă va interesa niciodată vreo altă echipă de fotbal”
„Nu mă interesează și nu mă va interesa niciodată vreo altă echipă de fotbal. Sincer, nu am niciun punct comun ca să mă apropii măcar de Dinamo sau de Steaua. Ce-am făcut, am făcut pentru Vaslui. Am crezut în mintea mea că fac ceva pentru Vaslui și îi scot un pic în față, dar am plătit scump îndrăzneala asta a mea. La fotbal doar privitor când și când.
Am făcut o greșeală enormă crezând că pot să fac din Vaslui… Nu am ce să le reproșez celor de aici. Îmi reproșez mie că am ales cei mai proști și cei mai cretini conducători pe care puteam să-i apropii vreodată pe lângă mine”, a spus Porumboiu, la Realitatea Sportivă.
Fanii dinamoviști, 500.000 de euro prin programul DDB
Asociația fanilor din PCH a ajuns la 500.000 de euro strânși prin cotizații, sponsorizări și donații, după cum anunță pagina de Facebook a fanilor dinamoviști. Aceștia au ajuns și la 6515 cotizanți.
”6515 care au adus O JUMĂTATE DE MILION DE EURO.
Și nu banii aceștia au ținut Dinamo în viață, ci OAMENII din spatele acestor sume și credința lor că Dinamo nu va muri niciodată.
90% din acești 500.000€ au fost strânși în ultima jumătate de an. Asta ne dă și mai multă speranță.
6515 câini pe care te poți baza. Și numărul lor este într-o continuă creștere”, se arată pe pagina de Facebook a PCH.
Etichete: dinamo , fc vaslui , adrian porumboiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții