Daniel Popa, mesaj pentru Mircea Rednic. Florin Prunea a dezvăluit ce i-a spus despre antrenor
03.08.2019, 10:28SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Daniel Popa a fost eroul lui Dinamo în meciul cu Academica Clinceni (4-2). Atacantul dinamovist, autor a trei goluri, nu l-a uitat pe Mircea Rednic, antrenorul care a vrut să se despartă de fotbalist în iarnă. Florin Prunea a dezvăluit ce i-a spus Daniel Popa.
Florin Prunea crede că declarațiile lui Mircea Rednic despre Daniel Popa au fost răutăți din partea fostului antrenor dinamovist. "Asta înseamnă să ai caracter. Când iei o palmă, să nu întorci și celălalt obraz. Să mai dai și tu. I-am spus lui Popică de când a apărut acea declarație, care nu are nimic cu fotbalul. A fost spusă cu răutate. Popică mi-a spus și el după meci: "Nea Florine, de când îl așteptam!", a spus directorul general al câinilor roșii la Fotbal Club de la Digi Sport.
Florin Prunea l-a criticat din nou pe Mircea Rednic. "Un om de fotbal adevărat iese și liniștește lucrurile. Nu pune gaz pe foc. Îmi mențin afirmațiile spuse despre el", a adăugat oficialul dinamovist, care îi transmisese fostul tehnician al alb-roșiilor să lase echipa în pace.
Florin Prunea a precizat că Dinamo mai are nevoie de două-trei transferuri. "Cu siguranță vom mai face transferuri, dar nu putem să luăm orice. Ne mai trebuie doi-trei jucători. Suntem foarte apoape, dar, chiar dacă ne îndreptăm spre sfârșitul acestei perioade de transferuri, mai sunt niște licitații, mai sunt și acești intermediari, impresari...", a declarat fostul portar.
"Am negociat zilele trecute cu un fundaș lateral, care a venit de la o competiție majoră, Cupa Africii pe Națiuni, dar uite că ne mai împidicăm la detalii", a precizat Florin Prunea.
În următoarea etapă, Dinamo va juca la Iași, cu Poli, vineri, 9 august, de la ora 21:00, în direct Digi Sport 1.
Etichete: mircea rednic , florin prunea , daniel popa dinamo , hat-trick daniel popa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții