Anunțul făcut de Dan Petrescu în privința viitorului său
articol scris de Digi Sport29.11.2022, 17:33
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Dan Petrescu (54 de ani) a răspuns speculațiilor cu privire la viitorul lui, asta după ce agentul său a "pus paie pe foc" și a spus că tehnicianul și-ar dori să revină în campionatul Rusiei.
La conferința de presă premergătoare partidei restante pe care CFR Cluj o are cu Hermannstadt, programată miercuri, de la ora 19:00, în direct la Digi Sport 1, tehnicianul i-a liniștit pe fanii echipei.
Dan Petrescu, mesaj clar: "Prefer CFR Cluj"
Antrenorul formației din Gruia a spus că se vede și pe viitor la campioana României.
"Am fost cu el prin China, prin Rusia (n.r. cu Nikolai Pîrneu). El este un băiat excelent, peste tot pe unde am fost cu el m-am simţit bine. Nici nu am ştiut că a declarat ceva. (n.r. Ce preferaţi, Rusia sau Turcia?) CFR Cluj!", a spus Dan Petrescu.
"(n.r. CFR ar putea să fie prima în pauza de iarnă) Hai să ne gândim la meciul următor. Sunt foarte multe puncte faţă de Farul, care a avut un tur de campionat fantastic. În condiţiile astea va fi greu să îi prindem. Noi asta ne dorim, dar mai sunt multe meciuri din campionat", a mai spus Petrescu.
Oferte din Turcia pentru Dan Petrescu
Nikolai Pîrneu, agentul lui Dan Petrescu, a vorbit despre situația antrenorului român și a recunoscut că fostul internațional visează să ajungă din nou în Rusia. Cu toate acestea, pe numele "Bursucului" nu a venit însă vreo propunere, în ciuda performanțelor din ultimii ani ale tehnicianului.
”Dan se descurcă bine, se uită la Cupa Mondială. Până în prezent, nimeni din Rusia nu l-a contactat, nu au fost deloc conversaţii, nimic. Deşi Dan a declarat în repetate rânduri că şi-ar dori să se întoarcă în Rusia.
În ceea ce priveşte cariera sa, nu este încă clar. Acum, Petrescu este antrenorul lui CFR Cluj, cu el echipa a câştigat trei campionate la rând. Au fost oferte din Turcia, dar Dan pur şi simplu nu vrea să mai meargă în acest campionat”, a declarat Nikolai Pîrneu pentru RB Sport Rusia, citat de sportbox.ru.
Cum arată cifrele din cele trei mandate ale lui Dan Petrescu pe banca CFR-ului
Fostul fundaș al Generației de Aur a venit pentru prima dată în Gruia în iunie 2017 și a stat până în iunie 2018, atunci când a plecat în China, la GZ Hengfeng. Deși a cucerit titlul la finalul acelui sezon din Liga 1, "Bursucul" alegea să plece în Asia, de unde a revenit ulterior în România, în martie 2019.
De atunci a început și al doilea său mandat pe banca CFR-ului, care s-a întins până în noiembrie 2020, atunci când a decis să plece. Ulterior, tehnicianul român a ajuns la la Kayserispor, în Turcia, în luna ianuarie a anului 2021, însă a părăsit echipa după doar o lună și jumătate.
După aproximativ șase luni de pauză, Dan Petrescu a revenit la CFR pentru al treilea său mandat, iar în acest moment este calificat în primăvara Conference League și se află pe locul 3 în Liga 1.
Cifrele lui Dan Petrescu în cele trei mandate la CFR Cluj
- Primul mandat (iunie 2017 - iunie 2018) - 47 de meciuri, 28 de victorii, 13 egaluri, șase eșecuri (2.14 puncte/meci)
- Al doilea mandat (martie 2019 - noiembrie 2020) - 74 de meciuri, 39 de victorii, 17 egaluri, 18 eșecuri (1.81 puncte/meci)
- Al treilea mandat (august 2021 - prezent) - 73 de meciuri, 42 de victorii, 13 egaluri, 18 eșecuri (1.90 puncte/meci)
Etichete: dan petrescu , antrenor cfr cluj , nikolai pîrneu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții